joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Update Furt în plină zi, surprins de camerele video! Un arădean a rămas fără acte și bani după ce geamul mașinii i-a fost spart cu o bujie

    de Andreea Daniela B. | 10 aprilie 2021, 9:39 AM | Știri Arad | Topic special

    0

    Aradul a devenit un oraș din ce în ce mai nesigur. O mulțime de arădeni s-au trezit cu mașinile sparte peste noapte, acest lucru fiind deja un fel de obicei al hoților, iar de cele mai multe ori păgubiții nu au nimic de făcut decât să se împace cu ideea că făptașii nu vor fi prinși.

    După multe evenimente de acest gen, un arădean care locuiește pe Strada Episcop Roman Ciorogariu din municipiu a fost victima unor hoți, însă de această dată vorbim despre un episod care s-a petrecut în miezul zilei.

    Joi, 8 aprilie 2021, în jurul orei 14.00, arădeanul s-a pregătit să plece de acasă. El și-a scos mașina din curte și a lăsat-o în fața casei pentru câteva minute. Nu a durat mult până când, pe camerele video, se vede cum două persoane, după semnalmente ar fi doi tineri, apar în dreptul mașinii și încep să lovească geamul cu un obiect. Mai exact, unul dintre ei este cel care se ocupă de treabă în timp ce al doilea, cel îmbrăcat în roșu, stă mai mult „de șase”. Ei sunt nevoiți să se oprească de fiecare dată când încep să treacă mașini pe stradă, dar revin de unde au plecat și insistă cu loviturile până când reușesc să spargă geamul.

    După ce au spart geamul, unul dintre ei, „capul” misiunii, se apleacă înăuntrul mașinii și, conform spuselor proprietarului, îi fură portofelul plin cu acte și bani. Ulterior, păgubitul și-a dat seama că „arma” folosită pentru a sparge geamul a fost o bujie.

    Desigur, până în acest moment s-a depus deja o plângere la poliție, aceștia fiind pe urmele hoților. Cu toate acestea, proprietarul speră că cineva îi va recunoaște, măcar după îmbrăcăminte, și va reuși să identifice hoții cât mai repede ca să-și recupereze paguba.

    UPDATE

    În urma apariției in mass-media a imaginilor cu persoanele care sustrag bunuri dintr-un autoturism, facem următoarele precizări: În ziua de 8 Aprilie a.c., în jurul orei 14,00, persoane necunoscute, prin spargerea geamului unui autoturism parcat pe str. Episcop Roman Ciorogariu, au sustras un portmoneu cu documente personale, bani și carduri bancare, cauzând un prejudiciu de aproximativ 2.000 de lei. În cauză se continuă cercetările într-un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt, existând un cerc de persoane bănuite de săvârșirea acestei infracțiuni. Atragem atenția deținătorilor de autoturisme să nu lase la vedere obiecte de valoare (portmonee, telefoane, documente ș.a.), aceasta fiind una din principalele cauze de săvârșire a furturilor din autoturisme”, transmit reprezentanții IPJ Arad.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.