Furt calificat și distrugere prin incendiere la Mocrea după ce un bărbat a pătruns într-o casă și a dat foc unor haine
Un bărbat în vârstă de 37 de ani, din Mocrea, a fost reținut de polițiștii orașului Ineu pentru comiterea a două infracțiuni. Este vorba despre furt calificat și distrugere prin incendiere. Bărbatul ar fi pătruns, la începutul lunii decembrie a anului trecut, într-o casă din Mocrea, furând mai multe haine. În 22 martie 2024, bărbatul a intrat în același imobil, însă de data aceasta a dat foc unor articole de îmbrăcăminte.
„Din cercetări s-a stabilit că în seara zilei de 22 martie, cel în cauză ar fi pătruns într-un imobil din Mocrea, unde ar fi dat foc mai multor obiecte de îmbrăcăminte. Același bărbat ar fi sustras mai multe obiecte de îmbrăcăminte, din același imobil, faptă săvârșită la data de 9 decembrie 2023. În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere prin incendiere și furt calificat, urmând a fi luate și alte măsuri preventive dacă se impun. Polițiștii continuă documentarea activității infracționale a celui în cauză”, a transmis IPJ Arad.
Citește și: Bărbați reținuți de polițiștii arădeni pentru violență în familie

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)