Fum imens în Grădiște. Deșeuri și cauciucuri arse în curtea unei case





Un fum imens și intens s-a observat din depărtare pe cer deasupra cartierului Grădiște, în jurul orei 11:00. Nu a fost vorba de un incendiu, ci de arderea de deșeuri și cauciucuri în curtea unei case, pe strada Mierlei.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Arad a fost sesizat, dar cazul este în atribuția Gărzii de Mediu.
Totuși, pompierii arădeni s-au deplasat la fața locului, însă la sosirea echipajelor, urmele arderii nu au mai fost găsite. Cel mai probabil, focul a fost stins de proprietar.
Arderea substanțelor nocive care se eliberează în mediu, cum ar fi deșeuri și cauciucuri, este ilegală și poate fi pedepsită cu închisoarea de până la cinci ani. Ordonanța de lege a fost oficializată în 2022.
În plus, similar pot fi pedepsite și îngroparea deșeurilor sau aruncarea acestora în afara spaţiilor autorizate, potrivit avocatnet.ro.
Comentariile portalului
Bran Vasile, dacă tot ameninți, măcar spune cine-s destinatarii. Că doar n-ai comentat doar dintr-un impuls... poetic
Nu mă deranjează opiniile diferite de ale mele. Dimpotrivă. Mă ajută să-mi verific propriile opinii. E drept că uneori seamănă mai degrabă cu niște sentințe decâ (...)
De ce va atacați? Cei mai mulți votează cu El Gavrilă și cu Ea Simion. Nu a sesizat mai nimeni. Cu turma , înainte!🤣