Franța – Germania 0-1. Nemții, primii semifinaliști la CM 2014
Germania este prima semifinalistă de la CM 2014, după ce vineri a trecut cu 1-0 de Franța, grație golului marcat de Mats Hummels, în al 13-lea minut de joc. În penultimul act al Cupei Mondiale, echipa antrenată de Joachim Low va juca împotriva câștigătoarei dintre Brazilia și Columbia, scrie Digi Sport.
Nemții sunt prezenți pentru a 13-a oară într-o semifinală de Cupă Mondială, competiție pe care a câștigat-o de 3 ori de-a lungul istoriei. Golul lui Hummels a fost decisiv vineri seară. Reușita nemților a venit după o lovitură liberă, paradoxal pentru Franța, care în primele 4 meciuri adunase 5 goluri marcate în urma fazelor fixe (unul din penalty, 3 după cornere și unul după o lovitură liberă), cele mai multe din întregul turneu.
Benzema a fost principala amenințare pentru apărarea germană și a dat tonul ocaziilor în minutul 7, când voleul său cu latul, din interiorul careului, a trecut la mică distanță de bara lui Neuer. A urmat golul lui Mats Hummels, la prima minge expediată pe spațiul vreuneia dintre cele două porți (12), după care francezii au început cursa pentru egalare. Lui Benzema i-au aparținut toate ocaziile, dar fie blocajele excelente ale aceluiași Hummels (34, 42), fie plasamentul bun al lui Neuer, au făcut ca încercările sale să fie sortite eșecului, iar nemții au intrat în avantaj la pauză.
„Cocoșii galici” au ieșit mai hotărâți de la cabine și au ținut mai mult de minge, împingând jocul mai mult către poarta lui Neuer, însă au pătruns cu greu în careul aglomerat de apărarea gândită de Joachim Low. Au avut incursiuni periculoase, dar prima ocazie importantă din repriza secundă a venit abia în minutul 60, la o lovitură de cap a lui Varane, la capătul unei centrări dintr-un corner de pe stânga, dar Neuer, din nou bine plasat, a prins mingea din drumul către vinclu. Șansele mari le-au aparținut tot „panzerelor”, care au amenințat prin contraatacuri rapide și un pressing agresiv, care putea da roade în minutul 69, când Muller a trimis pe lângă poartă cu un șut-centrare de pe dreapta. Benzema a mai avut un șut blocat (76), iar Neuer a boxat un șut trimis din unghi de Matuidi (77), înainte ca Muller și Schurrle să semneze ratarea meciului: primul a luftat la centrarea trimisă pe jos de Ozil, iar al doilea a șutat în picioarele portarului Lloris (82). Varane a blocat și el un șut al lui Schurrle, receptat în plex (87), iar forcingul francez de pe final putea aduce prelungiri pe Maracana. Benzema a pătruns în careu după un un-doi cu un coleg din atac și a șutat din unghi, dar Neuer a întins un braț salvator și a reușit să respingă la ultima fază, păstrându-și echipa în avantaj și asigurându-i prezența în semifinalele CM 2014.
Comentariile portalului
Tren si catre Aeroportul Arad ca Mosneag si zecile de trantori sa se deplaseze mai economic catre locul de trandaveala.
Da, asa e, in camp vor sa faca statia, probabil astia au facut scoala cu femeia de servici de le-a venit asa idei inteligente, daca s-ar fi informat cum au (...)
Cam cat mai e salariul prin fabricile din Arad ? 3000 -4000 ?