Fotografiile primului antrenament condus de Mihalcea la UTA (150 FOTO)





Adrian Mihalcea și-a intrat în pâine la UTA. Poreclit „Țăranul” din perioada în care evolua ca atacant la Dinamo, Adi Mihalcea strigă „cea” la căruța la care nimeni nu are voie să spună „hăis”. După ce ne-a povestit despre ideile lui pe care le vrea puse în practică la Arad, Mihalcea și-a dus jucătorii pe terenul al doilea de la Motorul și a condus primul antrenament.
A fost însoțit de Cristi Todea și Dan Țapoș, „secunzii” săi, iar pe margine erau oficialii grupării, Codru Grădinariu și Claudiu Drăgan, o armată de ziariști dar și câțiva suporteri. A lipsit de la prima ședință de antrenament Gheorghe Mihali, reprezentantul „generației de aur” care va fi și el „secund” al lui Mihalcea, dar și atacantul Dan Roman care vine la Arad abia luni.
Noul tehnician al Bătrânei Doamne a împărțit lotul pe ateliere, prima ședință fiind – evident – una de reacomodare la efort.
De la antrenament au lipsit cei opt jucători la care s-a renunțat: Gligor, Copil, Chindriș, Miron, Muntean, Michel Vlad, Piccioni și Vîlceanu.
Au apărut însă noutățile: Ștefan Grigorie, Mădălin Ciucă, Caucă, Asani și Ajrullahu.
Comentariile portalului
Buna seara tuturor!Sunt un om care a avut ocazia sa stea de vorba cu Domnul Bolojan. Impresia a fost un om deosebit, cu picioarele pe pămînt, știind (...)
Eu nu cred că trebuie să ne facem probleme. Din câte știu eu romul la 40 de grade nu e inflamabil.
Ce festival bre? Aici se vorbea de caniculă. Iar ai făcut insolație?