Fotografii cu antrenamentul de luni al echipei UTA! Trei nume noi la pregătiri (FOTO)





Adrian Mihalcea a lipsit la antrenamentul de luni al echipei UTA care a avut loc pe arena din Sânnicolau Mic. Noul „principal” al Bătrânei Doamne este la București unde participă la cursurile pentru Licența Pro.
Așa cum am scris într-un articol anterior, a fost prezentat noul „secund”, fostul internațional Gheorghe Mihali, urmând ca în aceste zile să ajungă la Arad și un preparator fizic cu experiență.
Mihali nu a fost singura noutate de la antrenamentul grupării arădene, cel puțin de la reluarea pregătirilor. A ajuns la Arad și atacantul Dan Roman, de asemenea, așa cum scriam ieri, s-a întors la echipă Marius Curtuiuș, iar Flavius Cuedan, fost jucător la Șoimii Pâncota, FC Botoșani și ultima dată la VfL Waldkraiburg, în Germania, s-a prezentat și el în probe.
Singurul care nu s-a antrenat a fost fundașul Alexandru Manea, acesta având unele detalii de discutat cu conducerea clubului în privința contractului său cu clubul.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)