Fostul vice prim-ministru Gelu Voican Voiculescu,huiduit de oameni și lovit în cap
Fostul vice prim-ministru Gelu Voican Voiculescu a fost prezent, sâmbătă, în Piaţa Universităţii, acolo unde se desfăşura un eveniment de comemorare a eroilor Revoluţiei. Acesta a fost huiduit de oamenii prezenţi la manifestaţie şi a fost lovit în cap.
În Piaţa Universităţii mai multe oficialităţi, inclusiv Klaus Iohannis, au depus coroane de flori pentru cinstirea eroilor Revoluţiei, la 30 de ani de la sângeroasele întâmplări din decembrie 1989.
Potrivit agenţiei de presă Mediafax, acolo a fost prezent şi Gelu Voican Voiculescu, fost prim-ministru în guvernul provizoriu al lui Petre Roman, care în prezent este anchetat în Dosarul „Revoluţiei”, alături de Ion Iliescu, fiind acuzat de crime împotriva umanității.
Voican Voiculescu a fost huidut de cei prezenţi la manifestaţie, care au strigat „Mi-ai omorât copiii, tu cu Iliescu!”, „Criminalule!”, „Cum ai tupeul să vii aici?”. Totodată acesta a fost şi agresat de unul dintre cei prezenţi, fiind lovit în cap.
Fostul om politic a fost flancat de mai mulţi jandarmi pentru a putea fi scos din piaţă şi pentru a fi protejat de oamenii revoltaţi de prezenţa sa la comemorarea Revoluţiei. În fotografiile publicate de presa centrală se vede că Gelu Voican a părăsit piaţa sângerând la nivelul capului.
Mai multe detalii: ebihoreanul















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)