sâmbãtã, 9 noiembrie, 2024

Special Arad Logo

    Fostul primar Mircea Luca și Aurelia Târjoianu, avocată în Baroul Arad – trimiși în judecată pentru corupție în legăturile cu terenurile din jurul lacului Ghioroc

    de Alin Olteanu | 27 septembrie 2017, 10:49 AM | Ghioroc | Recomandările editorilor | Știri Arad

    1

    Știri Arad. În 21 septembrie 2017, Curtea de Apel Timișoara a dispus îndreptarea erorii materiale din cuprinsul încheierii penale pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de apel Timişoara, în şedinţa camerei de consiliu din data de 12 septembrie 2017, și cităm din soluția pe scurt: „În dosarul nr (…), la paragraful 5 din dispozitivul încheierii penale pronunţată, se va insera dispoziţia de începere a judecăţii şi faţă de inculpatul: ,,LUCA MIRCEA TRAIAN (fost primar al Localității Ghiococ până în 2012) pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, în loc de ,,LUCA MIRCEA TRAIAN, .., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită și a infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de (…)”.

    În același dosar, în 15 septembrie 2017, aceeași instanță, în baza art.345 C.p.p. respingea cererile şi excepţiile formulate de inculpata Târjoianu Aurelia (avocat în cadrul Baroului Arad), cu privire la legalitatea actului de sesizare a instanţei, a probelor administrate şi a actelor de urmărire penală. Curtea a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie DNA Timişoara, întocmit la data de 28 aprilie 2017.

    Ca urmare, judecatorii Curții de Apel Timișoara au dispus începerea judecăţii cauzei privind pe inculpaţii: – TÂRJOIANU AURELIA, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influentă , prev. de art. 291 C.p. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 C.p. şi a două infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. 1 din C.p., cu aplic. art. 5 C.p., totul, cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.p. – LUCA MIRCEA TRAIAN, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. 1 C.p. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 C.p. şi a infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin.l Cp. rap. la art.132 din Legea nr.78/2000.

    Curtea a  menţinut măsura sechestrului asigurator luată prin Ordonanţa procurorului, din 15.02.2017, asupra bunurilor imobile ale inculpatei Târjoianu Aurelia și ale inculpatului Luca Mircea Traian.

    Cu câți metri pătrați s-au „servit” cei doi din malul lacului Ghioroc

    Fostul primar al Ghiorocului este acuzat de procurori că și-a „tras” și el vreo 2500 de metri pătrați din malul lacului, dorind probabil să îl lase nmoștenire copiilor copiilor lui… În același timp, la acest capitol, al terenurilor obținute „Altfel” pe malul lcaului Ghioroc, avocata Aurelia Târjoianu se poate bronza pe 11.000 de metri pătrați în jurul apei.

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.