sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Fonduri UE de 358 milioane Euro pentru patroni. Noul proiect de ghid, în consultare 10 zile

    de - | 23 martie 2022, 8:11 AM | Business | Naţional

    0

    imagine cu rol ilustrativ

    Firmele care și-au modificat acționariatul în integralitate începând cu data de 10 septembrie 2021 vor fi excluse de la fondurile europene de câte 50.000-1 milion euro pe proiect din cadrul Acțiunii 4.1.1-POC (noua Măsură 3), conform proiectului de ghid al solicitantului scos ân consultare publică pe data de 22 martie 2022 de către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE).

    Noua variantă de proiect de ghid al solicitantului, de marți, 22 martie 2022, se adaugă unui lung șir de documente similare supuse consultărilor și avizărilor, dar care nu au mai ajus nici până acum să fie definitivate și aplicate, așa cum am mai arătat pe StartupCafe.ro. Modificările au fost operate față de un proiect al MIPE din 16 martie, în urma intervenției premierului Nicolae Ciucă din 17 martie, potrivit startupcafe.ro.

    Acum, proiectul de ghid de marți, va mai rămâne în consultare 10 zile. Propunerile și recomandările pot fi transmise la adresa de email: [email protected] .

    „Vom reveni cu detalii odată ce vom primi decizia Comisiei Europene pentru noua schemă de ajutor de stat” – a anunțat MIPE marți seara, în jurul orei 22.00.

    Una dintre modificările operate în noul proiect de ghid urmărește să excludă de la finanțare antreprenorii care și-au cumpărat firme cu scădere mare a cifrei de afaceri pentru a aplica la Acțunea 4.1.1-POC – granturi de investiții.

    Astfel, una din condițiile de eligibilitate propuse acum pentru aplicanți este: „Nu și-a modificat acționariatul în integralitate începând cu data de 10.09.2021”.

    În continuare, înscrierile se vor face pe cele două platforme ale statului: mai întâi pe IMM recover (platforma de granturi IMM) și apoi pe sistemul electronic MySMIS2014, de fonduri europene.

    Cei care vor dori să aplice vor avea la dispoziție și o aplicație de scriere de proiecte, POC Sketch, realizată de startup-ul românesc SMIS.ro. De precizat, însă, că apelul de proiecte 4.1.1-POC este unul dificil, iar aplicația aceasta se adresează mai degrabă consultanților sau antreprenorilor experimentați în implementarea de proiecte pe fonduri nerambursabile.

    Bugetul apelului va fi de 358 milioane euro, la care se va aplica o limită de supracontractare de 120%, ceea ce înseamnă că valoarea cumulată a proiectelor finanțate va putea ajunge la 430 milioane euro.

    Citește mai mult pe startupcafe.ro.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.