miercuri, 21 mai, 2025

Special Arad Logo

    Fonduri europene de peste 50 milioane euro pentru înfrumusețarea orașelor din Regiunea Vest

    directorul ADR Vest, Sorin Maxim

    Locuitorii din Regiunea Vest vor beneficia de orașe mai verzi, mai atractive și mai prietenoase, datorită unui nou apel de proiecte lansat de ADR Vest. Prin această inițiativă, se vor realiza investiții importante în modernizarea și reamenajarea spațiilor urbane – piețe publice, parcuri, zone pietonale și de promenadă, dar și spații de relaxare sau de joacă.

    Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest, în calitate de autoritate de management pentru Programul Regional Vest, a publicat Ghidul solicitantului de finanțare pentru apelul de proiecte cu numărul 2, dedicat revitalizării și regenerării urbane. Apelul este de tip competitiv și are un buget total de 50,48 milioane de euro.

    Proiectele pot fi depuse începând de astăzi, iar termenul limită este 22 septembrie 2025, ora 12:00.

    Acest apel de finanțare vizează amenajarea integrată a spațiilor publice din orașe, prin reconfigurarea, reorganizarea și reconversia lor funcțională. Se pot propune intervenții pentru modernizarea piețelor și a piațetelor publice, amenajarea zonelor pietonale, a spațiilor comune sau cu prioritate pietonală, a promenadelor sau a malurilor de apă. De asemenea, pot fi transformate în spații utile comunității terenurile degradate, abandonate sau neutilizate, ori cele cu funcțiuni urbane depășite.

    În cadrul apelului se pot finanța și proiecte care vizează valorificarea și extinderea spațiilor verzi existente – parcuri, grădini, scuaruri, malurile canalelor sau ale râurilor –, precum și amenajarea de spații pentru activități recreative de mici dimensiuni, în cartierele rezidențiale sau în zonele centrale și istorice ale orașelor. Acestea pot include locuri de joacă, zone pentru sport sau socializare. Un alt obiectiv al apelului este îmbunătățirea conexiunilor de circulație nemotorizată, prin amenajarea de trotuare, alei pietonale, piste pentru bicicliști și pasarele.

    Proiectele pot include și lucrări de renovare a fațadelor clădirilor publice, inclusiv a celor de patrimoniu, din zonele de regenerare urbană, într-un procent limitat. Totodată, sunt eligibile și acțiuni care contribuie la protejarea biodiversității.

    Complementar, pot fi finanțate dotări și facilități care sporesc siguranța și confortul în spațiile publice – iluminat arhitectural și public, sisteme de supraveghere video, rețele Wi-Fi, mobilier urban, toalete publice, fântâni, scene mobile, dotări pentru sport și recreere, precum și măsuri pentru accesibilizarea spațiilor pentru persoanele cu mobilitate redusă sau nevoi speciale.

    Valoarea finanțării nerambursabile acordate per proiect poate varia între minimum 500.000 de euro și maximum 15 milioane de euro, în cazul municipiilor reședință de județ. Beneficiarii vor trebui să asigure o contribuție proprie de minimum 2% din valoarea totală eligibilă a investiției.

    Apelul este deschis tuturor primăriilor de municipii și orașe din Regiunea Vest, precum și parteneriatelor formate din astfel de primării, alături de consilii județene sau instituții publice locale care dețin clădiri cu funcțiuni publice ce pot fi renovate în cadrul proiectelor propuse.

    Ghidul complet al apelului de proiecte „Revitalizare și regenerare urbană – apelul nr. 2” este disponibil pe site-ul ADR Vest. Pentru informații suplimentare, puteți contacta echipa ADR Vest la numărul de telefon 0256-491.923 sau prin e-mail, la adresa [email protected].

    Acest apel reprezintă o oportunitate importantă pentru ca orașele din Regiunea Vest să devină mai prietenoase cu oamenii, mai verzi, mai dinamice și mai bine pregătite pentru viitor.

    Citește și:

    ADR Vest și Primăria Nădlac au semnat un contract de 6 milioane euro pentru regenerarea a 3 zone din oraș

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.