FlorAr – Paradisul din centrul orașului. Arădenii se perindă printre miile de flori înmiresmate | Foto





O echipă de florari adunată din întreaga țară și-a unit forțele și talentul pentru a crea ceva cu adevărat minunat în centrul Aradului: festivalul FlorAr, care a transformat Piața Avram Iancu și strada Mețianu într-un tărâm de basm.
Minunatele aranjamente au fost realizate din sute și sute de flori înfipte în burete hidrofil și au fost aduse de firma Tuning, o firmă olandeză de tradiție, înființată în perioada interbelică.
Însă FlorAr nu înseamnă doar flori. Dacă strada Mețianu este epicentrul celor mai colorate aranjamente florale, în Piața Avram Iancu, pe lângă statuile alcătuite, firește, tot din flori, arădenii pot să deguste și mâncare foarte gustoasă, întrucât în latura dinspre Teatrul Clasic „Ioan Slavici” au fost așezate caravane cu mâncare stradală. Iar în latura opusă, către strada Grigore Alexandrescu, se găsesc mai multe ateliere de creație, speciale pentru copii.
„Este prima ediție a ceea ce vrem să devină o tradiție și pentru Arad ca pentru alte orașe din partea de vest a țării, adică aceea de a oferi concetățenilor noștri zone în care floarea să fie stăpână absolută. Anul acesta, prima ediție se întâmplă într-un moment fericit, întrucât am decis să o organizăm împreună cu festivitățile pe care le dedicăm Zilei Copilului. Așadar, Aradul, vreme de trei zile, va fi Palatul copilului și al florii, cele două elemente fundamentale pentru existența umană. Credem că va fi un eveniment reușit. Îi așteptăm cu mare drag pe toți arădenii”, a spus Dana Andreica, directorul Centrului Municipal Cultural Arad, într-un mesaj de pe pagina oficială a instituției.
Programul artistic special pregătit de Centrul Municipal de Cultură Arad cu ocazia Zilei Copilului include astăzi, printre altele, și un spectacol oferit de Marian Râlea și Abracadabra, de la ora 19:00, pe care îl vor îndrăgi copii, dar poate mai ales părinții care își vor aminti nostalgic că au copilărit cu celebra emisiune din anii 1990, difuzată pe ProTv, în fiecare duminică.
Programul complet al festivalului FlorAr îl puteți consulta AICI.
Comentariile portalului
Ai scris 7 pagini și te-ai învârtit în jurul problemei. Ca de obicei, răspuns ratat. Sigur că nu te referi la Simion🤣
cred ca au lasat intentionat parte din trunchiul celor doborati langa ciot,se vada ca au fost bolnavi -uscati ,iar cei care au fost sanatosi si totusi doborati au fost (...)
Serios, mizerie de ministru? Ești și tu din trupa lui Javrilă Nufugem sau din echipa Golanului de vorbești în halul asta cu rectorul celei mai apreciate universități (...)