vineri, 6 decembrie, 2024

Special Arad Logo

    Flavius se întoarce acasă după 14 ani! Nu s-a întors cu mâna goală. A adus și centura pe care vrea să o țină aici (Foto)

    de Lucian Dănilă | 30 octombrie 2018, 5:39 PM | Sport | Topic special

    1

    Gala Campionilor 2018, evenimentul pugilistic organizat de Ruben Stoia, se apropie tot mai mult. Mai sunt doar trei săptămâni până la data de 17 noiembrie și gala deja prinde tot mai mult contur. În main-event-ul galei vom avea un arădean, unul dintre cei mai buni pe care i-a dat boxul arădean în întreaga sa istorie.

    Flavius Biea s-a născut aici și tot aici a învățat tainele boxului, ABC-ul acestui sport nobil. A început boxul la Arad în 1997, el fiind născut în anul 1989. În 2004 a plecat la Timișoara unde a continuat în boxul amator fiind pregătit de unchiul său, Gheorghe Biea. Din 2013 a intrat în circuitul profesionist, acolo unde din 16 partide are 15 victorii, dintre care 6 prin KO. Acum se pregătește de al 17-lea meci, chiar la el acasă, la Arad. Îl va întâlni în cadrul Galei Campionilor pe venezueleanul Yeison Gonzalez (20 ani), iar în joc va fi Centura IBA Inter-Continental, cea care a fost prezentată în această după amiază la Hotel Continental.

    IMG 3666

    „Vreau să păstrez această Centură în România. Acum sunt pe locul 170 în lume din 2.400. Dacă voi câştiga Centura şi o voi mai pune odată în joc şi voi învinge, voi intra în primii 100 şi voi putea boxa pentru titlul mondial. Nu am plecat afară din ţară, pentru că şi aici, în România, se pot face lucruri frumoase. Am două oferte din Anglia şi SUA, poate semnez cu vreuna după această gală” (Flavius Biea)

    Alături de Flavius a fost și soția sa Roxana, cea care îl susține necondiționat în tot ceea ce face. Însărcinată, cei doi urmând să devină părinții unei fetițe, Roxana este „vinovată” într-un procent de 70 la sută pentru faptul că Flavius va boxa la Arad. O spune chiar el, fostul campion mondial și european la amatori.

    IMG 3675

    Nu s-ar fi putut întâmpla acest lucru fără Ruben Stoia. Cel mai frumos a vorbit despre cel care organizează din nou această gală Florin Molcuțan, consilier în cadrul Ministerului Tineretului și Sportului. „Omul sfinţeşte locul, iar în sportul arădean, Ruben este omul”, spune Molcuțan, care speră ca Ruben să ducă acest eveniment la un nivel european sau chiar mondial.

    Au mai fost prezenţi: Cristian Gavra, directorul DJST Arad și Viorel Plosca, arbitru, supervizorul galei, iar conferința a fost moderată de Bianca Morariu.

    „A fost un vis de-al meu să organizez o astfel de gală, în care arădeanul Flavius Biea să revină, din nou, după 17 ani, pe ringul de box din Arad, oraş în care şi-a început cariera de pugilist. Cu Flavius am bătut prima oară palma, iar restul Galei Campionilor a venit pas cu pas. Am avut alături de mine oameni inimoşi, care m-au sprijinit necondiţionat în acest demers. Îmi doresc ca Flavius să câştige această Centură în faţa unei săli arhipline” (Ruben Stoia).

    44992551 409773856224572 7341672230830473216 n

    În programul Galei Campionilor vor mai fi alte nouă (9) partide de box profesionist, în care vedete vor fi şase pugilişti români (Alexandru Jur, Florin Cordoş, Ionuţ Tănăsie, Cezar Juratoni, Daniel Buciuc şi arădeanul Eduard Gafencu) şi trei din Ungaria (Mate Kis, Renato Egedi şi Balazs Bacskai).

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Hopa acuma e Aradean papagalu asta, cine isi mai aminteste ce circ ieftin a facut cand a batut UTA 3 – 0 pe Poli??? Atunci se credea Timisorean :))), Nu ii bai Flavius ca si noi acuma o sa tinem cu ala cu care o sa ai meci indiferent cine ii sper sa ti-o iei, sa iti dea KO :))))

      +7 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    2 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.