Final de drum pe Arad-Pâncota, dar Buteni-Pâncota pare abia la început. Când se va deschide acesta





În 2017 au fost semnate două contracte de finanțare pentru „modernizarea drumului județean Arad-Pâncota” și pentru „reabilitarea drumului județean Buteni-Pâncota”.
Parte din proiectul drumului Arad-Pâncota, tronsonul Arad-Șiria a avut parte de la bun început de piedici. În prima fază, licitația a fost contestată, astfel că s-au pierdut aproape 3 ani până la începerea efectivă a lucrărilor.
Apoi au apărut discuțiile în contradictoriu care s-au purtat între proiectant și executant, pe respectivul drum apărând în unele zone fenomenul de „faianțare”.
Cu toate acestea, într-un final, proiectul a fost dus la bun sfârșit, dar cu anumite nemulțumiri din partea șoferilor care acuză adâncimea șanțurilor, lățimea drumului și lipsa zonelor de refugiu. Mai multe detalii puteți citi AICI.
„Pe acest tronson au fost modernizați 29,82 km. Pe drumul Buteni-Pâncota lucrările sunt încă în curs. În cifre, acest al doilea lot are 36,3 kilometri, din care, din fonduri nerambursabile, s-au reabilitat 31,3 km, iar diferența de 5 kilometri, între Târnova și Șilindia, a fost asfaltată din resursele proprii ale instituției. În total, pe cele două tronsoane din proiect se modernizează 61,09 km drumuri judeţene, iar Valoarea eligibilă a proiectului este de 139 milioane lei (inclusiv TVA)”, se arată în comunicatul CJA.
Problemele însă nu se opresc aici în ceea ce privește dealtfel toate drumurile județene. Asta deoarece în continuare pe aceste drumuri refăcute, circulă camioane supraîncărcate, iar amenzile nu reușesc să oprească acest fenomen.
Cântărirea dinamică, cel mai devreme anul viitor
„Noi desfășurăm controale în permanență, atâta timp cât avem și sprijinul colegilor de la Poliția Rutieră. Am avut discuții și cu colegii de la Poliția Economică, deoarece noi nu avem competența de a merge la acele cariere și balastiere să verificăm cât încarcă. Deoarece și cel care încarcă la supratonaj ar trebui să răspundă. În perioada următoare vom desfășura controale împreună cu cei de la Poliția Rutieră, dar și cu cei de la Poliția Economică”.
Consiliul Județean Arad are deja cinci platforme de cântărire dinamică, însă nu au reușit încă să le doteze cu aparatura necesară deoarece nu le permitea încă legea. (Aceasta a fost modificată anul acesta, detalii AICI). Acum însă, odată cu modificarea legii, CJA caută surse de finanțare pentru a implementa dotările necesare, cel mai devreme acest lucru s-ar putea întâmpla anul viitor, după cum a declarat Răzvan Ciubotariu directorul Direcţiei Tehnice din cadrul CJA.
Reabilitarea drumului Buteni-Pâncota cu mai multe probeme decât putem contabiliza
La începutul săptămânii trecute am arătat că pe acest tronson de drum închis pentru lucrări, nu lucra nimeni, situația fiind una foarte deranjantă în condițiile în care drumul de pe ruta ocolitoare este și el decopertat. Constructorul însă le-a spus celor de la CJA că se va încadra în termenul limită, făcând o adresă în acest sens prin care se solicită recepția. Aceasta va fi efectuată după ce comisia de recepție împreună cu angajații compartimentului tehnic din cadrul CJA vor face o deplasare în teren și vor constata starea de fapt.
„Vom vedea. Acceptăm recepția, o suspendăm sau o respingem pentru că nu este realizat nimic din ceea ce proiectantul a pus pe hârtie”, a punctat vicepreședintele Răzvan Cadar.
„Nu suntem mulțumiți de ritmul pe care îl are acest constructor (DSE). În cursul săptămânii viitoare vom merge pe teren și în funcție de asta vom lua niște decizii. Vă spunem că nu suntem mulțumiți de ceea ce face acest constructor, nu are sens să ne ascundem. Sperăm să-l deschidem săptămâna viitoare”, a completat Răzvan Ciubotariu într-o conferință de presă vinerea trecută.
Dacă e să ne luăm după constructor, dar și după ceea ce speră cei de la CJA, tronsonul ar trebui deschis cândva săptămâna aceasta. Asta în condițiile în care, podețele nu sunt încă realizate, chiar azi surpându-se unul dintre ele (detalii AICI), șanțurile de captare a apei nu sunt realizate, iar tronsonul de la Măderat la Târnova pare o himeră. Vom vedea.
Din informațiile noastre, Inteco Holding, firma responsabilă care „a prins” o grămadă de licitații de la CJA, ar putea începe lucrul săptămâna viitoare pe ruta ocolitoare de la Agrișu. Asemeni situației anterioare, vom vedea.
Comentariile portalului
Dragă Propagandică, Vreau să te informez că eu nu sunt nici candidat, nici doctor în matematici ca să mă las intimidat de un "galerist" ca tine. Asta, ca răspuns (...)
În primul rând, nu am dpus că ar fi analfabeți și mai știu eu cum. Apoi, cred că experiența de viață și, poate, bruma de cultură politică (...)
Manipularea continua, doar că s-a predat ștafeta de la un "jurnalist" la alt "jurnalist". * Prin anii 2018 și 2019, când era Dragnea pericolul numărul unu, mai țineți minte cum (...)