Filmul despre „cel mai bun film prost făcut vreodată”, la Cinema Arta

Nu, nu este vorba despre un film american despre producția arădeană „Frânturi de speranțe” a duoului Merișca-Dupu (deși ar fi o idee extraordinară!), dar ceva similar. Este vorba despre „The Disaster Artist”, filmul lui James Franco despre filmul „atât de rău, încât e genial” al lui Tommy Wiseau, „The Room”. Va fi proiectat în această seară în grădina de vară a cinematografului Arta, de la ora 20:30.
Nefiind o proiecție în premieră (filmul e din anul 2017), intrarea va fi liberă, în limita locurilor disponibile, pe bază de rezervare la telefon 0257/280526 (luni-joi între orele 8-17, vineri între orele 8-14) sau [email protected]
Regizorul/actorul James Franco a ecranizat pentru marile ecrane povestea reală şi deopotrivă tragicomică a lui Tommy Wiseau, un outsider al industriei cinematografice, al cărui vis a fost dintotdeauna acela de a fi acceptat de industria hollywood-iană ca un veritabil realizator de film.
„Un Artist Numit Dezastru” transformă această realitate într-un tribut adus prieteniei, libertăţii de exprimare artistice şi visurilor aparent imposibile devenite realitate. „Un Artist Numit Dezastru” are la bază bestseller-ul lui Greg Sestero despre realizarea „dezastruosului” film cult „The Room”, care a făcut istorie drept „cel mai bun film prost făcut vreodată”.
Un memento hilar şi binevenit al metodelor diferite care îţi pot garanta statutul de legendă, atunci când nu ai limite sau nu ai idee despre ceea ce faci.
Comentariile portalului
1. La Sânpaul...6 km de Arad, 3 față de Westfield... Consiliul județean a permis accesul traficului greu prin sat. Cum miliția nu există, se circulă cu 80/90 prin localitate...ne (...)
" Știți cine a fost ultimul prefect ungur al Aradului? " ...pfoai o să sară AUR-iștii in sus că ne iau ungurii Ardealu' !
ce sa negociezi stoiane, tu esti analfanet (cenzurat de redactie), cel mult poti sa fii militian local care urla la asistente in judetean sau mai bine locul tau e in (...)