miercuri, 4 decembrie, 2024

Special Arad Logo

    Update Fiindcă nu au putut sparge bancomatul cu ranga, s-au întors și l-au aruncat în aer, cu tot cu peretele băncii | Foto

    de Andrei Fuliaș | 1 mai 2019, 9:19 AM | Știri Arad | Topic special

    1

    Unii au muncit cu spor de „1 Mai Muncitoresc”, însă au cam muncit degeaba. Vorbim despre niște indivizi – deocamdată nu se știe exact nici numărul lor, nici identitatea acestora – care în noaptea dinspre 30 aprilie spre 1 mai au crezut că dau lovitura, muncind chiar la data la care aproape toată lumea lasă munca deoparte și petrece.

    Și ce s-au gândit aceștia… să spargă un bancomat aflat în clădirea în care își are locația și autogara din Arad, situată pe Calea Aurel Vlaicu, colț cu Calea 6 Vânători, lângă Atrium Mall. Zis și făcut!

    Astfel că, la adăpostul nopții, indivizii în cauză au trecut la fapte și au aruncat în aer un bancomat. Cu tot geamurile clădirii, lăsând în urma lor o clîdire devastată, de zici că a trecut pe acolo tornada surprinsă ieri de trecători în apropierea Autostrăzii A 2.

    Însă, spre deosebire de indivizii care au explodat un bancomat la începutul anului în cartierul arădean Alfa, cei de noaptea trecută n-au avut noroc și au plecat acasă cu mâna goală, fiindcă bancomatul nu avea în el nici măcar un singur leu.

    „Este vorba despre distrugerea unui bancomat, la prima vedere prin utilizarea unui dispozitiv artizanal. Nu au fost sustrași bani, bancomatul nefiind alimentat. Se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Arad, agent șef Claudia Iuga, pentru Special Arad.

    Cazul a fost preluat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad.


    Citește și: UPDATE – Au vrut să jefuiască un bancomat din Alfa, provocând o explozie. Polițiștii arădeni caută făptașii | Video


    UPDATE

    Din ultimele informații apărute, se pare că nu este prima oară când hoții încearcă să dea lovitura și să e îmbogățească peste noapte de la bancomatul în cauză.

    Astfel, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Arad spun că în perioada Sărbătorilor Pascale, cineva a încercat să dea o altă spargere la acest bancomat, la momentul respectiv folosindu-se de obiecte contondente. Polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale (SIC) au fost la fața locului chiar marți, cu o zi înainte ca hoții să arunce în aer bancomatul, unde au făcut cercetări la fața locului și unde reprezentanții băncii în cauză au golit bancomatul, ca o primă măsură de siguranță.

    Totuși, la nici o zi distanță, hoții – nu se știe momentan dacă aceștia sau alții – au trecut la „artileria grea” și au aruncat în aer bancomatul, cu tot cu geamul unității bancare.

    „În cursul zilei de ieri, colegii de la Serviciul de Investigații Criminale s-au deplasat la bancomatul în cauză, întrucât a fost făcută o sesizare cu privire la o tentativă de furt, prin acționarea cu obiecte contondente asupra fantei bancomatului, în perioada Sărbătorilor Pascale. Ca o primă măsură de siguranță, au fost ridicați banii din bancomat de către personalul calificat al unității bancare. A fost efectuată cercetarea la fața locului, fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de furt calificat. După modul de operare, polițiștii au stabilit că ar fi vorba de cel puțin două persoane implicate. În continuare se efectuează cercetări pentru identificarea persoanelor responsabile, prin administrarea tuturor mijloacelor de probă”, spune agentul șef Claudia Iuga, purtător de cuvânt al IPJ Arad.

     

    Revenim cu mai multe amănunte, pe măsură ce acestea vor fi disponibile.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    1 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.