joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Fii unul dintre eroii ei! Alexia, o fetiță de clasa a IV-a din Arad, are nevoie de noi pentru a-i salva viața

    de Lucian Dănilă | 18 decembrie 2020, 3:58 PM | Povești despre oameni | Sănătate | Știri Arad | Topic special

    0

    Are doar 11 ani, este elevă în clasa a IV-a și viața ei depinde de noi. Alexia Miklos a fost diagnosticată cu tumoră malignă osoasă în urma unor investigații medicale, RMN, PET-CT, la care a fost supusă după ce a simțit că o doare umărul stâng.

    În acest moment, Alexia este internată în secția de hemato-oncologie a Spitalului de copii Louis Țurcanu din Timișoara și are nevoie de ajutorul nostru.

    „Se confirmă prezența unui proces tumoral osteosclerotic de 13/8/7 cm, centrat pe metafiza proximală a humerusului stâng. Formațiunea se extinde invaziv în părțile moi învecinate prin reacție periostala exuberantă”, se arată în rezultatul unui examen PET/CT la care a fost supusă Alexia luna trecută.

    Alexia are nevoie de o intervenție chirurgicală în străinătate, pentru că în România, o astfel de operație ar însemna amputarea brațului. Sunt șanse ca medicii din străinătate să o opereze, să extirpe tumora și să-i salveze brațul.

    „Am luat legătura cu medicii din Viena, care ne-au spus că avem nevoie de 50.000 de euro pentru o operație. Din păcate, operația nu se poate realiza la Viena din cauza COVID-19. Încercăm să-i trimitem dosarul în mai multe țări, în speranța că vom găsi o clinică unde să poată fi operată și să i se salveze și brațul. Costurile pot să difere, în funcție de țară, dar din câte am înțeles, peste tot costul unei operații de acest fel este de aproximativ 50.000 de euro. Ceea ce ar mai putea fi în plus ar fi costurile tratamentului. Încercăm în Ungaria, în Turcia, peste tot”, spune Florentina Miklos, mama Alexiei.

    Calvarul familiei Miklos a început în luna septembrie, când pe Alexia a început să o doară puțin brațul.

    „În timp ce așteptam să ne vină rândul la programare, a început să i se umfle umărul stâng. Inițial ne-am gândit că este din cauza unei lovituri. Nu a fost însă așa. La jumătatea lunii septembrie am făcut o radiografie. Când au văzut rezultatul, medicii de la Arad ne-au spus că este vorba despre o tumoră și ne-au trimis la Timișoara, la Spitalul Louis Țurcanu. În 2 octombrie s-a făcut prima biopsie. Am așteptat rezultatul aproape cinci săptămâni. Nu am primit niciun diagnostic, spunându-ni-se doar că este vorba despre celule canceroase. Prima probă din biopsie a fost trimisă și la București, de unde ni s-a spus că sunt celule canceroase și că ar putea fi vorba despre sarcom Ewing. La a doua biopsie a fost prelevată o probă mai mare, care a fost trimisă direct la Onco Teem București. În mai puțin de două săptămâni ne-a venit rezultatul: osteosarcom convențional. Problema este că e și cu metastaze”, a continuat Florentina Miklos, mama Alexiei.

    Fetița face chimioterapie începând cu data de 9 decembrie chimioterapie, tratament care se va întinde pe perioada a 11-14 săptămâni.

     

    Cei care doresc să o ajute pe Alexia o pot face donând în conturile:

     

    RO71RNCB0635030022980019 – EURO

    RO28RNCB0635030022980017 – LEI

     

    Titular conturi Roșca Flore (bunicul Alexiei).

    alexia 2

    „Supereroii Alexiei (pagină de Facebook)

    Împreună cu câteva prietene inimoase, familia a realizat o pagină pe Facebook intitulată Supereroii Alexiei, unde sunt postate informații cu privire la starea de sănătate a fetiței și cu privire la conturile în care se pot face donații.

    Duminică la 14:00

    Parcul 23 August – Micălaca-Orizont

    Organizat de Înghețata Dominic şi Asociația Gai – Cartierul Nostru

    Super eroii Alexiei!

    Dragii noștri,

    Continuăm seria de vânzări caritabile spre a veni în ajutorul Alexiei, o minune de fetiță în vârstă de 12 ani din Arad, care a fost diagnosticată cu tumoră malignă osoasă (humerul stâng).

    Alexia este acum la Timișoara, unde face o cură de chimioterapie în așteptarea unei operații în străinătate. Costurile acestei operații depășesc 50 000 de euro, o sumă enormă pentru familia care a cheltuit deja economiile pe o serie de investigații și tratamente.

    Noi vă rugăm să îi fiți alături și vă propunem un ceaun de fasole cu ciolan + murături/ceapă și pâine, la 15 lei porția. Servirea se face DOAR LA PACHET.

    De asemenea, cu ajutorul echipei BNB si a celor din Asociația Gai- Cartierul Nostru și a unor producători locali, veți putea achiziționa produse cu tematică de sărbători, întreaga sumă rezultată din vânzări fiind donată către caz.

    Cum puteți ajuta?

    – donând produse (decorațiuni pentru Crăciun, sărățele, cozonac, lumânări, etc) spre vânzare – contact @Viorela Pantiș, @Cristina Rusu sau @Flavius Dumitraș

    – donând direct în contul familiei:

    RO71RNCB0635030022980019 – EURO

    RO28RNCB0635030022980017 – LEI

    Titular conturi Roșca Flore (bunicul Alexiei

    – participând la evenimentul nostru, bineînțeles RESPECTÂND regulile în vigoare

    Vă mulțumim și vă așteptăm să facem o lume mai bună, împreună. Ne vedem duminică! ”

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    1 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.