Fetiță de cinci ani – în comă după un accident rutier produs de fratele minor
O fetiţă de cinci ani a fost rănită grav, în urma unui accident produs de către fratele acesteia, care a sustras cheile de la maşina părinţilor şi s-a urcat la volan pentru a se plimba.
Accidentul s-a produs duminică după-amiază, în satul Slobozia, comuna ieşeană Voineşti.
Băiatul, în vârstă de 15 ani, a luat cheile de la autoutilitara părinţilor săi, care erau plecaţi de acasă, şi s-a urcat la volan, împreună cu sora sa de cinci ani, pentru a se plimba pe străzile din localitate.
Copilul a pierdut la un moment dat controlul maşinii, aceasta izbindu-se de un stâlp de beton de pe marginea drumului.
În urma accidentului, fetiţa a fost rănită grav, ea fiind transportată în comă de gradul II la spitalul de copii „Sfânta Maria” din Iaşi.
„Fetiţa are un traumatism cranio-cerebral sever, fiind în comă de gradul II. A fost dusă la spitalul de copii din Iaşi. Când a ajuns la locul accidentului, echipajul ambulanţei a fost ameninţat de cetăţenii adunaţi în zonă. Aceştia au lovit cu pumnii în ambulanţă”, a declarat pentru News.ro, Neculai Pralea, purtătorul de cuvânt al Seviciului de Ambulanţă Iaşi.
Poliţiştii au început cercetări în acest caz.
„Autoutilitara a lovit un stâlp, iar minorul care se afla la volan evident că nu avea permis de conducere. Se continuă cercetările, pentru a stabii împrejurările în care s-a produs accidentul”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei judeţului Iaşi, Anca Vâjiac.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)