Festivalul de muzică religioasă de la Arad ajunge la a patra ediție





Comunicat. Asociația Europeanul, Primăria Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad anunță că în perioada 11 – 12 aprilie va avea loc cea de a patra ediție a Festivalului de muzică religioasă. Evenimentul va cuprinde dezbateri, cât și concerte și recitaluri.
Potrivit programului evenimentului joi, 11 aprilie, de la ora 10:00, în sala Ferdinand a Primăriei Arad va avea loc o dezbatere pe tema: Rolul Muzicii Religioase în Mileniul al treilea; Moderator: pr. dr. Ioan Tulcan. În acest cadru vor confera unele personalități precum: Barbosu Cristian – Harvest, Tiberiu Ardelean – Ortodocși, Iulia Toma – Adventişti, Gregoria Holhoș Vaida – Baptiști.
Tot în aceeaşi zi cu începere de la ora 18:00, la Biserica Catolică „Sfântul Anton de Padova” Arad, Corul Eutherpe și Orchestra Colegiului de Arte „Sabin Drăgoi”, Arad vor interpreta Requiemul KV 626 de W. A. Mozart. Soliști: Maria Nicoleta Brola – soprană (Arad), Maria Oniță – mezzosoprană (Timișoara), Daniel Zah – tenor (Timișoara), Lucian Oniță – bas (Timișoara), dirijor cor prof. Cristina Cameniță, dirijor orchestră: prof. Jean Filip Preotesoiu.
Vineri, 12 aprilie, de la ora 17:00 la Filarmonica Arad va avea loc un concert religios susținut de Corul Catedralei Arhiepiscopale, Sfânta Treime” dirijor – Laviniu Morariu, Corul Psaltic, Sfântul Ioan Gură de Aur” dirijor – pr. prof. Gabriel Streulea, Corul Seminarului Teologic dirijor – diac. prof. Marius Lăscoiu-Martin, Corul Bisericii Greco Catolice, dirijor – preot Sorin Seviciu, Corul Bisericii Reformate, dirijor – Csilla Szabo, Grup vocal – instrumental al Bisericii Harvest, dirijor – Admin Bocșa, Grup vocal bărbătesc al Bisericii Adventiste, dirijor – Cătălin Tulcan.
De asemenea, pe întreaga perioadă a Festivalului – 11 – 12 aprilie, între orele 17:00 și 19:00 în spații publice din municipiul Arad vor avea loc recitaluri instrumentale ale fanfarelor cultelor religioase din Arad. Din echipa organizatoare a festivalului fac parte, așa cum ne-am obișnuit și de la ediţiile anterioare: Aurelian Roland Boiț, Daniela Maria Boiț, Nicolae Mihai Brânzeu – regizor, prof. Cristina Cameniță și Alexandru Tiberiu Dekany.
Partenerii festivalului sunt Filarmonica Arad, Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” și O.S.T.S.M.
Comentariile portalului
Ce ai vrea sa afli?
== CA ARADEAN TREBUIE SA FI COMPLE TAMPIT SA VOTEZI O ALTA PUTOARE LA COTROCENI . ==CHIAR DACA TZI SPUNE LA ADUNARE CE TREBUIE SA VOTEZI TOTUSI TREBUIE SA AI UN MINIM (...)
E clar ca Biserica ne trage in jos...Romania e o tara ortodoxa ramasa in Evul Mediu. De aceea mentalitatea noastra nu e compatibila cu cea a vesticilor.