Femeie căzută într-o fântână la Almaș, salvată de pompieri





O femeie în vârstă de 55 de ani, care a căzut duminică, 3 noiembrie, într-o fântână din comuna Almaș, a fost salvată de pompierii Gărzii de Intervenție Gurahonț. După ce a fost scoasă din fântână, un echipaj medical a transportat-o pe femeie la spital pentru îngrijiri medicale.
„În data de 3 noiembrie, în jurul orei 09:15, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru salvarea unei persoane căzute într-o fântână adâncă de aproximativ șapte metri, în localitatea Almaș.
Pentru misiune au fost mobilizate forțe și mijloace din cadrul Gărzii de Intervenție Gurahonț, cu o autospecială de intervenție dotată cu modul de descarcerare. La locul evenimentului a fost alocată și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean Arad.
Cu ajutorul accesoriilor din dotarea autospecialei, pompierii au acționat pentru extragerea victimei din fântână. Este vorba despre o femeie, în vârstă de aproximativ 55 de ani, care a fost preluată în viață de către echipajul medical SAJ și transportată la spital pentru îngrijiri medicale suplimentare”, au transmis reprezentanții ISU Arad.
Citește și: Femeie rănită grav, în această dimineață, în urma unui accident produs în zona cartierului Alfa
Comentariile portalului
Pai stai putin. Peste tot apare cu FCC UAV! Google, FB, Insta...cum de?
Mulțumim Falcă
DNA sa verifice exploatarile ilegale de agregate minerale in arie protejata efectuate in perioada 18.03.2025 si 16.04.2025 in zona 3 Insule, de catre Tehnodomus. Aproximativ 23.000 mc de agregate minerale exploatate fara documente legale. (...)