Femeia lovită de două mașini pe Calea Victoriei a ajuns în stare gravă la spital cu toate că polițiștii au spus că „e un accident ușor”





Ieri seara a avut loc un accident pe Calea Victoriei care pare desprins din cele mai urâte filme. O femeie în vârstă de 40 de ani a fost lovită de un conducător auto, aruncată pe cealaltă bandă de circulație și lovită din nou de un al doilea șofer. Mai multe site-uri de știri au scris despre accest accident și din toate reieșea cum că femeia a fost lovită ușor, dar e bine, sănătoasă, s-a ridicat de pe jos și a plecat acasă. Acest lucru s-a întâmplat și pentru că, ajunși la fața locului, polițiștii au constatat cumva că femeia care zăcea pe jos a suferit leziuni ușoare. Se pare că lucrurile nu au fost deloc așa și că povestea se schimbă drastic la doar o zi distanță, asta pentru că apropiații nu au mai suportat să vadă cum se minimalizează un caz care pe ei i-a marcat.
Comunicatul transmis de Poliție aseară: „În seara zilei de 11 Ianuarie a.c., în jurul orei 20:20, pe Calea Victoriei a fost accidentată o femeie (pieton) de 40 de ani din Arad, de un autoturism condus de un bărbat de 34 de ani, din Covăsânț. În urma împactului, pietonul a fost proiectat pe cealaltă bandă a aceluiași sens de mers, fiind accidentată de un alt autoturism, condus de un bărbat de 43 de ani din Arad. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat că cei implicați în eveniment nu au consumat băuturi alcoolice. În primă fază, accidentul a fost clasificat ca fiind unul ușor, în urma examinării medicale urmând a fi stabilită gravitatea rănilor suferite. În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor și cauzelor producerii accidentului rutier”.
Astăzi, 12 ianuarie 2021, aflăm că după producerea accidentului L.A. a fost transportată de urgență direct la Spitalul Județean Arad și a fost pusă pe masa de operații. Toate aceste lucruri le-am aflat după ce am fost contactați de apropiații femeii care au declarat pentru Special Arad că ceea ce au constatat polițiștii aflați aseară la fața locului nu este deloc adevărat și că femeia nu doar că a suferit leziuni, dar s-a ales și cu ruptură de splină și a avut nevoie de operație, lucru confirmat și de Simina Roz, Purtător de Cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Arad. Mai mult de atât, aceasta ne-a spus că femeia a intrat direct în operație și că, pe lângă acea ruptură de splină despre care știam deja, L.A. are și fractură de coaste și fractură de bazin, deci urmează să aibă parte de o recuperare lungă și grea, plină de suferință și durere.
Comentariile portalului
Înțeleg nevoia de schimbare, dar nu cu orice preț. Cu ce să schimbi? Cu niste grobieni violenți verbal și fizic, măcinați de idei conspirationiste? Uitati-va la (...)
@Ana, stai puțin . Și până stai învață lista cu denumiri🤣 Constructorul CSS Arad 1988-1992 Constar „U” Arad 1992-1993 Baschet Club Arad 1993-1995 BC ICIM Arad 1995-2006 Baschet ICIM (...)
Pai stai putin. Peste tot apare cu FCC UAV! Google, FB, Insta...cum de?