vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    FC Barcelona, în mare pericol: pierderi și datorii de 1350 de milioane de euro, respectiv 451 de milioane!

    de Special Arad | 16 august 2021, 5:08 PM | Recomandările editorilor | Sport

    0

    Preşedintele FC Barcelona, Juan Laporta, a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă că gruparea catalană a înregistrat pierderi de 451 de milioane de euro şi datorii de 1,35 de miliarde de euro, informează marca.com.

    „Din cele 1,35 miliarde de euro datorii, 617 milioane sunt către bănci, 389 de milioane către jucători, 56 de milioane în proiectul Espai Barca, 90 de milioane în litigii, 40 de milioane către abonaţi şi 79 de milioane, drepturi de televiziune primite în avans”, scrie news.ro.

    Dezastrul financiar a fost produs de vechea conducere, cea a lui Josep Maria Bartomeu, potrivit lui Laporta, care a cerut un audit când a preluat clubul, în ianuarie, iar rezultatele vor fi gata în septembrie, Până atunci, anumite nereguli au ieşit deja la iveală.
    „Au fost plătite comisioane importante intermediarilor, nu agenţilor, pe care le considerăm improprii şi care au produs efecte grave pentru economia entităţii. De exemplu, opt milioane au fost plătite pentru un transfer de 40. O altă persoană din America de Sud a primit opt ​​milioane de euro pentru descoperirea jucătorilor”, a arătat Laporta.„Începe o nouă eră. Perspectivele pe termen scurt sunt dificile, dar pe termen mediu sunt magnifice. Nu le putem realiza decât printr-un angajament. Mi-a plăcut reacţia vestiarului şi sunt sigur că va fi o tendinţă pozitivă pe tot parcursul sezonului. A fost o reacţie foarte ”barceloneză”, începând cu corpul tehnic. Toţi jucătorii sunt mai motivaţi ca niciodată şi ştim acest lucru de la căpitanii care vor lupta pentru ca sezonul să aibă succes. Duminică, s-a demonstrat că fanii vor fotbal şi să vadă o echipă care luptă şi joacă bine”, a spus preşedintele, despre viitor.

    Barcelona va miza în continuare pe jucători din cadrul academiei clubului, însă nu va renunţa la vedetele rămase, excepţie făcând jucătorii ce nu intră în planurile antrenorilor.

    „Obiectivul reducerii salariilor cu 200 de milioane s-a schimbat. Vom paria pe La Masía, care ne va permite să intrăm în modelul dorit. Nu avem în vedere vânzarea de jucători cu o valoare de piaţă ridicată, cu excepţia cazului în care aceştia nu fac parte din planurile managementului sportiv. (n.r. – Pjanici, Umtiti, Coutinho, Collado, care nu intră în planurile antrenorului Ronald Koeman). Sunt decizii sportive, apoi există o problemă de interpretare: dacă am vrea să-i vindem, cel mai bun lucru ar fi ca ei să joace pentru ca să fie văzuţi. Sunt decizii sportive unice şi exclusive. (n.r. – despre transferuri) Cu regula 1-4, dacă vom elibera 100 de milioane, putem avea 25” – a explicat Laporta.

    Dina cauza gravelor probleme financiare, Barca a trebuit să se despartă de jucătorul ei cel mai important, Lionel Messi, care a ales să plece la PSG.

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.