sâmbãtã, 27 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Fata rromă care spulberă toate tiparele – a fost admisă la cinci universități din Marea Britanie

    de - | 15 iulie 2015, 11:40 AM | Naţional

    0

    Perla Scripcariu, o tânără de 19 ani din Botoșani, a fost acceptată la cinci universități de prestigiu din Marea Britanie, potrivit jurnaliștilor de la Adevărul.

    S-a născut în 1996, într-o familie de romi lăieși din Botoșani. A fost abandonată la doar câteva săptămâni de mama ei, iar tatăl a plecat în Germania să muncească. Salvarea ei a venit de la o mătușă căreia astăzi îi spune mamă. O cheamă Petronia Scripacariu și este absolventă de Litere și profesor de limba romani.

    Perla a devenit un exemplu nu doar pentru comunitate romă, ci pentru toți cei care nu cred că poți învinge condiția socială și că e foarte greu să te descurci atunci când te lovești de prejudecățile celor din jur.

    „M-am lovit de situaţii de genul acesta, discrimatorii aş putea spune, încă de când eram mică. Copii cu care mă jucam mă respingeau, spunând că sunt ţigancă. Chiar şi când aveam rezultate bune la scoală, erau remarci ironice de genul: ”Vai, a ieşit ţiganca la tablă, ştie ea mai bine!”.

    Ei se aşteptau ca fiind de etnie romă, să nu fie la acest nivel, să nu fac toţi ceilalţi. Dar lucrurile acestea nu m-au doborât. Nu m-am închis în carapacea mea şi să mă justific că nu pot face lucrui fiindcă sunt discriminată. Din contră, m-au ambiţionat. M-au făcut să-mi doresc şi mai mult. Am muncit şi mai mult pentru ceea ce-mi doream”, a povestit Perla, pentru adevarul.ro.

    Elevă silitoare, a absolvit Colegiul Național „AT Laurian” din Botoșani și a fost admisă la universitățile britanice Birmingham, Portsmouth, Greenwich, Coventry şi Kent.

    Acum vrea să se specializeze în relații internaționale, dar și științe politice și să se implice în integrarea celor defavorizați.

    „Lupta mea vreau să fie în acest domeniu social. Nu conteză etnia sau culoarea pielii, eu vreau să ajut acele categorii defavorizate să ajungă să se descurce singure, să poată face faţă cu succes provocărilor din cadrul unei societăţi.

    Bineînţeles, doresc să acord o atenţie specială romilor, să contribui la reprezentativitatea romilor, să îmbunătăţesc imaginea pe care aceştia o au, la integrarea lor în viaţa socială. Doresc să găsesc măsuri concrete pentru ajutorarea lor”, a mai povestit Perla, pentru jurnaliștii de la Adevărul.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.