vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Falcă și-a plătit diploma! A organizat gala jurnaliștilor din Banatul Istoric pe bani de la bugetul local

    de Lucian Dănilă | 13 iunie 2014, 9:40 AM | Știri Arad

    1

    Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad a fost, ieri, gazda Galei Premiilor Uniunii Jurnaliștilor din Banatul Istoric (UJBI). De ce la Arad? Pentru că unul dintre premianții galei de anul trecut a fost chiar primarul Aradului, iar acum trebuia cumva să le întoarcă… diploma.

    Gala UJBI este ceva de genul, noi vă premiem, voi ne finanțați. Chiar ei o spun prin comunicatele care le remit: „Înființată în 2009, Uniunea Jurnalistilor din Banatul Istoric acţionează pentru păstrarea culturii, tradiţiei şi a spiritualităţii bănăţene prin editarea unui număr impresionant de publicaţii lunare şi periodice cu sprijinul administraţiilor locale, al unor instituţii de cultură, precum și al organizaţiilor neguvernamentale. Prin organizarea acestui eveniment de anvergură, Uniunea Jurnaliștilor din Banatul Istoric își propune recunoașterea meritelor unor persoane din Banat în promovarea regiunii istorice”, ne-au transmis reprezentanţii Uniunii.

    Anul trecut, primarul Gheorghe Falcă a chemat toată mass-media din Arad să se laude cu diploma de excelență primită din partea Uniunii Jurnaliștilor din Banatul Istoric. S-au făcut poze, declarații, iar acesta nu putea rămâne dator și în acest an a decis să propună Consiliului Local Municipal organizarea galei la Arad, pe cheltuiala noastră. „Proiect de hotărâre nr.159/2014 privind aprobarea organizării acţiunii „Gala premiilor Jurnaliştilor din Banatul Istoric”, acesta este primul punct pe ordinea de zi a ședinței CLM de marți, ședință la care nu a fost chemat niciun jurnalist din Arad! Pură coincidență, sau poate doar lipsă de comunicare… Evident, proiectul a fost votat în unanimitate, atât de cei de la PDL, cât și de noii lor frați de la PNL, iar social-democrații oricum erau în inferioritate așa că nu s-au opus…

    Anul trecut, la Lugoj, Falcă a primit o diploma și o plachetă la Teatrul Municipal „Traian Grozăvescu” din Lugoj. Primarul Aradului a primit distincţia de excelenţă „ca semn al preţuirii şi al înaltei aprecieri pe care o avem pentru serviciul nobil pus în slujba creşterii prestigiului municipiului Arad, a vocaţiei şi demnităţii sale spirituale, precum şi pentru respectul constant arătat Ţării Banatului” (:) :)).

    Noi am mai participat la astfel de gale, dar toate, fără excepție, erau organizate fără implicarea Consiliului Local, ci din fondurile fiecărui trust sau publicații în parte.

    Au fost răsplătite 12 personalități

    În cadrul galei au fost răsplătite 12 mari personalități din județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș. Printre ei se numără Î.P.S. Timotei, Arhiepiscop al Aradului, P.S. Gurie, Episcop al Devei și Hunedoarei, Academician Eugen Simion, actorul Mircea Albulescu, prof. univ. dr. Ioan Vintilă sau Helmut Duckadam.

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    3 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.