Falcă anunță „jihad” în vârful instituțiilor deconcentrate! Președintele PNL aduce acuzații majore Poliției, în timp ce pe alți directori îi amenință sau le cere pur și simplu să plece | Video

    de Andrei Fuliaș | 5 noiembrie 2019, 2:06 PM | Politikos

    8

    Președintele PNL Arad, europarlamentarul Gheorghe Falcă, a declarat marți, la o zi după votul din Parlament pentru învestirea noului Guvern condus de Ludovic Orban, că urmează ca mai mulți șefi ai instituțiilor deconcentrate să fie destituți de noul executiv de la Palatul Victoria. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă ce a avut loc la sediul din Arad al liberalilor.

    Astfel, dacă e să ne luăm după declarațiile fostului primar al Aradului, primii vizați sunt prefectul și subprefectul județului Arad, dar și șefii mai multor instituții din subordine Guvernului. Cel mai probabil că vor urma și alte schimbări, însă cei menționați sunt cei pe care Falcă a pus tunurile și la adresa cărora a avut câteva declarații cel puțin acuzatoare.

    În consecință, președintele PNL Arad a spus că va cere un „audit” la Prefectură, pentru a se vedea cum au fost făcute anumite retrocedări, respectiv cum Instituția Prefectului a devenit, dintr-o instituție publică, una care reprezinta interesele personale ale unora din PSD. Următoarea instituție asupra căreia Gheorghe Falcă și-a vărsat năduful a fost Inspectoratul de Poliție Județean, instituție despre care europarlamentarul liberal spune că a blocat dosarele primarilor din Moneasa și Bârzava, pentru a fi protejați cei doi edili. Putem spune că acuzațiile aduse de Falcă celor din conducerea Poliției sunt de o gravitate majoră.

    Garda de Mediu a fost luată și ea în colimator de liberali, instituție în care liberalii dau de înțeles că s-au făcut angajări dubioase.

    Inspectoratul Școlar Județean Arad este o altă instituție luată la „pumni” de liderul PNL Arad, instituție a cărei șefie a fost îndelung disputată între Anca Stoenescu și Claudius Mladin, cu schimbări succesive dictate ori de la Ministerul Educației, ori de pe rolul instanțelor. Și în cazul ISJ, acuzațiile aduse de Falcă sunt extrem de grave, de la prezența unor profesori la activitățile politice ale PSD, în timpul în care aceștia ar fi fost pontați la școală, la prezența unor elevi la manifestările social-democraților, în schimbul a ceea ce liberalul lasă să se înțeleagă că ar fi „promovabilitatea la examenul de Bacalaureat”.

    Nici Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM), Autoritatea Rutieră Română (ARR), Registrul Auto, Poșta Română, Direcția Sanitar Veterinară, Inspectoratul în Construcții sau Direcția Silvică nu au scăpat de ocară. Acuzațiile grave au curs și în cazul acestor instituții, lucru pe care puteți să-l vedeți mai bine în materialul video atașat acestui articol, material din care reies și acuzațiile făcute de șeful PNL Arad.

     

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Dați omului xanaxul pe 0,5 . Asta vorbeste de profesorii de la liceul lu pește că fac campanie! păi măi PLASTICMAN tu vorbești? tu dai direcții de audit? începe cu firma ta, continuă cu compania de apă treci pe la ADI Gunoi, apoi vezi pe la Direcția GAPSC , Bagă un ochi pe facebook că e plin de angajați de pe la firmele din subordinea PMA sau CJ care fac campanie în veste galbene exact în timpul orelor de serviciu pentru MUTU NEAMULUI.d u-te draqu!

      +30 voturi
      +1
      -1
    2. Stimate domn Falcă,speram ca acelasi tratament il veti aplica si colegilor dvs din PNL pentru angajarile preferentiale facute,pentru maniera jalnica in care s-au organizat “examenele”pe care le-au promovat doar cei agreati de PNL?!Mostenirea doamnei Boghicevici o veti risipi?
      Sau vor lucra in continuare aradenii sa aveti bani de salarii pentru bugetarii protejati si pentru tiganii asistati!
      Apropo:va invitam sa rezolvati situatia tiganilor agresivi,nesimtiti,periculosi si puturosi din cartierul ALFA!Langa un important centru medical tiganii care locuiesc acolo fara forme legale si fara sa plateasca impozite,au reusit sa încropească o FALNICA GROAPA DE GUNOI!
      Stati linistit:pentru ca primaria ARAD nu are timp sa solutioneze problemele,vom trimite poze din zona sus amintita a MICULUI PARIS in presa centrala si in cea internationala!!!
      Doar fostul nostru primar e EUROPARLAMANTAR!

      +2 voturi
      +1
      -1
    3. Domnu`ce faceti cu angajatii CCJA care au “promovat”examenul pe pile cu informatii pe surse despre subiecte(se si lauda cu acest aspect)?
      Dar cu cei de la Teatrul De Stat Arad(personal auxiliar)?
      MOSTENIRE GREA LASATA DE MADAM BOGHICEVICI…daca sunt pe bune schimbarile,atunci sa ne apucam de treaba!Noi venim cu poze din care rezulta ca protejatii dvs folosesc masinile institutiilor in interes personal,ca se plimba pe bulevard in timpul programului de lucru;demonstram ca in timp ce sunt pontati la locul de munca de la STAT, fac munca de partid,PUBLICAM NISTE POZE CU MASCARICII care stau in strana bisericilor pentru putina popularitate!
      HE HE ,SA INCEAPA DISTRACTIA!

      +3 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    3 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.