joi, 18 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Facturile de întreținere pot coborî la doar 5 lei pe lună. Vezi cum…

    de Special Arad | 16 octombrie 2014, 4:10 PM | Eco

    0

    Acest lucru se poate realiza cu ajutorul primelor locuințe verzi de lux din România. Casele își produc singure aproape tot necesarul de curent electric, căldură și aer condiționat, iar acest lucru se simte în factura de întreținere care nu depășește 5 lei pe lună.

    Casele pasive încep să devină tot mai populare în România, pentru că oferă proprietarului șansa unui cămin eficient energetic, fără să depindă de rețelele naționale, relatează Solar Magazin.

    Singurul dezavantaj pare să fie prețul unei asemenea locuințe, o casă verde de lux costă cât trei apartamente. Cu toate acestea, proprietarul casei pasive economisește aproximativ 2.000 de euro anual, comparativ cu locuințele convenționale. Astfel, în 20 de ani, economia ajunge la 35.000 de euro.

    În ceea ce privește normele europene, România s-a angajat ca, începând din anul 2020, să construiască numai case independente și eficiente energetic. În prezent, doar 5 locuințe de la noi din țară respectă aceste directive.

    Energia solară, o soluție și pentru persoanele care locuiesc la bloc

    În timp, mulți români care locuiesc la bloc au încercat să treacă la sistemele solare pentru a face economii, însă majoritatea nu au reușit să obțină aprobarea vecinilor.

    Ei bine, 300 de locatari dintr-un bloc din centrul Bucureștiului s-au înțeles încă de la început și au parte, astăzi, de facturi mult mai mici la gaz. Blocul e echipat cu 40 de panouri solare pentru apă caldă, o investiție de 36.000 de euro (fiecare locatar a plătit câte 50 de lei, iar bani în plus au venit și de la chiria obținută din antenele GSM de pe bloc).

    Instalarea panourilor și-a arătat imediat eficiența. Dacă în urmă cu doi ani se consumau, lunar, 2.000 de metri cubi de gaz metan, în prezent consumul este de doar 200 de metri cubi.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.