Fabry are ofertă din Finlanda! „Cristi Mihai, gata cu roșiile…”
Andrej Fabry are o ofertă de transfer în Finlanda, la HJK Helsinki, campioana țării celor o mie de lacuri. Totuși, Mircea Rednic, antrenorul formației arădene, spune că a discutat cu jucătorul și acesta i-a transmis că dorește să rămână la Arad.
„Am vorbit cu Fabry, încă cei de la Helsinki se zbat și îl vor. Mi-a plăcut atitudinea lui, a zis că nu vrea să plece de la UTA. Dar vreau mai mult de la el, implicare, entuziasm, echipa are nevoie de el”, a spus Mircea Rednic.
Fabry a început titular în prima etapă a campionatului, la meciul cu Rapid, dar a avut o evoluție ștearsă. Totuși, Mircea Rednic are încredere că slovacul își va reveni și va ajuta echipa.
„Gata, cu roșiile, să vină la treabă, la fotbal”
Apoi, Mircea Rednic a făcut referire și la jocul prestat de Cristian Mihai în primele două etape. „De două meciuri Mihai e la fermă, la taică-so și i-am zis: „Gata, cu roșiile, să vină la treabă, la fotbal, să joace simplu și eficient acolo, să nu mai filosofeze. I-am spus să nu creadă că după un sezon de primă ligă foarte bun e deja mare mijlocaș, el trebuie să joace simplu și cât se poate de corect”, a spus antrenorul echipei UTA.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)