Expoziție de grup cu cei mai noi absolvenți Foto Club Arad





Asociaţia Foto Club Arad a vernisat în ultima zi din ianuarie 2017, la Sala Clio a Complexului Muzeal Arad, expoziția de fotografie „Salonul de Fotografie a Absolvenţilor 2016”.
„La acest prim eveniment al clubului nostru din acest ansunt expuse 58 de fotografii realizate de 13 dintre absolvenţii de anul trecut al cursului autorizat de perfecţionare în fotografie predat de dl. prof. Virgiliu Jireghie. După finalizarea unui astfel de curs, de fiecare dată, participanţii au avut oportunitatea să îşi expună cele mai bune lucrări personale într-o expoziţie de grup. Acest curs este organizat de Asociaţia Foto Club Arad încă din anul 2007, iar pe lângă acesta avem şi cursuri de iniţiere în fotografie, editare foto, dar şi un cerc foto gratuit pentru elevi şi studenţi. Următorul curs intenţionăm să îl începem în luna februarie sau martie”, a declarat Mircea Boran, Art. AAFR, preşedintele asociaţiei Foto Club Arad.
Autorii fotografiilor expuse, reprezentând mai multe subiecte şi stiluri, sunt: Gabriela Anton, Daniel Balaj, Daniel Cristian Bar, Cerasela Ciorba, Radu Sorin Cotoc, Dacian Cosmin Haniş, Adela Daniela Hotăran, Diana Alexandra Moţ Feier, Bela Antonio Sajgo, Mădălina Cătălina Sokol, Monica Szentes, Beniamin Otniel Voian. O parte dintre aceştia sunt deja membrii ai clubului foto.
Comentariile portalului
Am avut o experienta in Munchen la o terasa: dupa ce am consumat ceva sucuri, chelnerul ne-a adus bonul pentru plata si ne-a mentionat ca ,, the tip is not included", (...)
marele Goldiș săracu s-ar răsuci în mormânt și poate s-ar dezice de declarația din noiembrie 1918 dacă ar vedea Românika manelizată de azi. De altfel, nu (...)
Dumnezeu să-l odihnească in pace !