Știri Arad: În premieră pentru orașul nostru, va avea loc mâine o expoziție de artă cu tematică oenologică, unde, în mod simultan, șase importanți producători de vin vor oferi vizitatorilor posibilitatea de a degusta vinuri de top.
Expoziția este organizată de Clubul Degustătorilor de Vin Neautorizați, exponatele fiind create chiar de membrii clubului. Expoziția va fi vernisată marți, 8 septembrie, de la ora 18, lucrăriile fiind accesibile publicului pentru doar patru ore. Evenimentul va avea loc în curtea Centrului Cultural Judeţean Arad, instituție care este partener al evenimentului.
Șase crame importante – cinci din România și una din Italia – sunt sponsori ai expoziției. În cadrul evenimentului artistic vor avea loc, simultan, șase degustări de vin oferite de producători. Expoziția va fi împărțită pe mai multe secțiuni: picturi cu vin roșu, obiecte din dopuri de plută, corpuri de iluminat create din sticle de vin, fotografii artistice din crame europene, obiecte din lemn necesare oricărui amator de vin, bijuterii hand-made ce reproduc culorile vinurilor preferate.
Asociaţia Vestik este primul ONG din România care și-a propus, în anul 2010, să promoveze vinul românesc. Sub umbrela acestei asociații a apărut, cu mai bine de trei ani în urmă, Clubul Degustătorilor de Vin Neautorizați, club ce organizează, periodic, evenimente tematice în propriile săli de degustare din Arad.
Comentariile portalului
Odihna vesnica !!
Deci, infradtructura orașului e legată de sărbătorile religioase!?
Imi cer scuze,poate gresesc ,fara sa tin partea soferului si facand abstractie de functie,din video nu vad cu ce a gresit omul? Se pregateste sa intre in locul (...)