Experiment nereușit! Mutările lui Roli Nagy au adus la un dezastru cu Caransebeșul
UTA a pierdut la scor meciul amical cu gruparea din liga secundă FC Caransebeș. A fost un 0-4, mulți spun, umilitor, după un joc în care totuși, UTA și-a creat foarte multe situații de a marca la poarta oaspeților de la Șiria.
Bătrâna Doamnă și-a pierdut echilibrul și datorită schimbărilor făcute de Roli Nagy. El a ales să joace în centrul defensivei cu „veteranii” Sorin Botiș și Norbert Varga. Astfel, linia de fund a pierdut mult din viteză, capitol la care nu stă foarte bine nici Burlă. Mai mult, Unguru a marcat al doilea gol al celor de la Caransebeș după ce l-a depășit pe Voicu, după ce în prealabil l-a evitat pe Mitrea, și a marcat cu călcâiul, singur din fața porții.
UTA a folosit un sistem cu care nu a fost prea obișnuită: 4-1-4-1, după ce la cele mai multe meciuri a folosit deja clasicul 4-4-2. „A fost un experiment nereușit”, o spun chiar unii dintre jucători. Chiar și așa, UTA a ajuns de multe ori în fața porții adverse, dar au ratat din poziții extrem de favorabile Hlistei, Szekely, Copil, dar chiar și Varga sau Botiș au ajuns în situație de a marca.
Dincolo de posesie și de faptul că UTA și-a creat ocazii multe și mari de a marca, arădenii au rămas corigenți pe faza defensivă. După pauză Blănaru i-a luat locul lui Varga în centrul apărării, Piț a intrat și el și s-a remarcat printr-o mare ratare chiar în debutul reprizei, iar Rus i-a luat locul lui Copil, astfel că UTA s-a repoziționat într-un 4-1-3-2, cu Rus alături de Szekely în atac. Lucrurile nu s-au schimbat nici așa, UTA încasând același număr de goluri, două, fără a reuși să marcheze deși ocazii au fost.
Ce spune Roli Nagy?
„O corecție. Face parte din viața noastră, a fotbalului. Dacă e să analizăm și să vedem ceva pozitiv, primele 25 de minute am fost primii la minge, am pus presiune, am avut ocazii, n-am reușit s-o băgăm în poartă. Dar atât. La prima situație, ne-au taxat ca la antrenament, greșeli în lanț la golul doi, la primul șut din a doua repriză s-a făcut 3-0. Caransebeșul e o echipă bună, agresivă și organizată, jocul nostru a devenit slab la un moment dat, am fost apatici, rezultatul e pe măsură.
Poate, dar nu ăsta e motivul. Sunt multe meciuri amicale, e perioadă lungă până la campionat, mental trebuie să trecem peste. Avem un lot de sudat, se face doar prin jocuri. Altfel n-am mai face program. Sunt momente bune și mai puțin bune.Nu sunt speriat de rezultat. Dar e o înfrângere, nu face plăcere, trebuie să tindem doar spre victorii”, a spus Roli Nagy.
UTA Arad – FC Caransebeș 0-4 (0-2)
Au marcat: Boștină 15, Unguru 43, Suru 52, Negoescu 82
UTA: Mitrea – Voicu, Varga, Botiș, Burlă – Strătilă, Tudor, Chindriș, Copil, Hlistei – Szekely. Au mai jucat: Rus, Blănaru, Piț, Gheorghiță
Caransebeș: Coca – Birău, Manea, Barbu, Tomozei, Suru, Precup, Popa, Roman, Boștină, Unguru. Au mai jucat: Pascal, Cotigă, Goșa, Dinu, Busu, Artean, Pârvu, Săulescu, Stoica, Negoescu, Lupu.
Arbitri: Ionuț Nicoraș – Casian Băla, Marius Alexa.
Comentariile portalului
Faină mi ciună au găsit ca să aibe liber de miercuri până după Paște. Oare ei cred vrăjeala asta, că noi, unii nu credem.
Grup infracțional organizat având la conducere pe însăși Ela soția faraonului Bruxelles adică Mafia falconetti în acțiune. Această firmă de buzunar proarchitectura trebuie scoase în (...)
Din ce stiu,cladirile devpe Tribunul Dobra care apar in fotografii si cateva de pe Kuncz Aladar ar urma sa fie demolate.Se preconizeaza cladiri inalte-daca nu ma insel,cu (...)