joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Experiența Multisport – participări și rezultate la concursurile din luna iulie 2015

    de Special Arad | 24 iulie 2015, 9:38 AM | Sport

    0

    În luna iulie, Diana Miazga şi Ioana Reghiş au participat la Maratonul montan desfăşurat recent la Cozia. Această competiţie a beneficiat de prezenţa a peste 400 de alergători care au alergat pentru ajutorarea copiilor bolnavi de cancer. Cele două arădence au optat pentru cursa de 30 de km pe care au şi finalizat-o. De altfel, Diana Miazga a obţinut locul III la categoria de vârstă 40-49 de ani.

    Tot Diana Miazga a participat în luna iulie la BRASOV TRIATHLON, unde pe distanța olimpică s-a clasat a patra la categoria de vârstă, parcurgând în 3 ore, 57 minute și 38 de secunde traseul propus de 1,5km inot, 46 km ciclism si 8 km alergare.

    Anul 2015 a adus două titluri de Super Randonneur pentru doi membri ai Clubului Sportiv Experienţa Multisport din Arad.  După ce au parcurs în prealabil etapele de 200 de km, 300 de km şi 400 de km, arădenii Ioan „John” Suciu și Dan Săcmărean au dat dovadă de efort impresionant şi au încheiat recent şi ultima etapă, cea de 600 de km, din circuitul Randonneurs Romania. Astfel, Ioan ,,John” Suciu a străbătut cele 4 etape însumând 1500 km în 74 de ore şi 34 de minute, în timp ce Dan Săcmărean a parcurs cele 4 etape în 91 de ore și 5 minute. De menţionat este faptul că şi alți doi membri ai Clubului Sportiv Experienţa Multisport au concurat anul acesta în cadrul Randonneurs Romania, Daniel Iacob obţinând până în acest moment brevetele de 200 de km și 300 de km, în timp Sorin Victor Roman a obținut brevetul de 200 de km. Titlul de Super Randonneur le conferă lui Ioan Suciu și Dan Săcmărean posibilitatea de a participa la ediţia din august 2015 aParis-Brest-Paris (PBP), cel mai prestigios eveniment ciclist organizat de Audax Club Parisien (ACP)- club de ciclism care organizează în întreaga lume evenimente cicliste de anduranţă.

    Nu în ultimul rând, Ioana Reghiș și Dan Săcmărean au reprezentat recent Clubul Sportiv Experiența Multisport la Maratonul ,,Aleargă cu San Montan” desfășurat în localitatea Baru Mare (județul Hunedoara).  Încurajați de peisajul și vremea minunată care a permis vederea Retezatului și Parângului, Dan Săcmărean a reușit să finalizeze primul său maraton, în timp ce Ioana Reghiș a reușit să obțină locul II la proba de maraton feminin.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.