Evul Mediu! O bunică își ținea nepoata legată cu un lanț de piciorul patului
O femeie din comuna Cerăt, județul Dolj, este arestată la domiciliu, după ce polițiștii au descoperit că își ținea nepoata în vârstă de 10 ani legată de pat cu un lanț.
Polițiștii Secției nr.14 Poliție Rurală Bârca, împreună cu reprezentanții autorității locale, au mers, vineri, în comuna Cerăt, la locuința unei femei de 53 de ani, bunica unei fete de 10 ani, căreia îi este și asistent personal.
În una dintre camere a fost găsită copila de 10 ani, legată cu un lanț de piciorul stâng, asigurat cu un lacăt, iar lanțul era legat de piciorul patului.
„În urma celor constatate, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate, dosar aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea. Minora de 10 ani și fratele acesteia de 15 ani au fost preluați de reprezentanții DGASPC Dolj, minora fiind în afara oricărui pericol”, transmite Poliția Dolj.
Femeia a fost prezentată instanței de judecată care a dispus arestul la domiciliu pentru 30 de zile.
sursa: digi24.ro













Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)