marþi, 23 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    „Arta în dar”, eveniment caritabil pentru Asociația Nevăzătorilor din Arad

    de Special Arad | 31 mai 2023, 8:59 PM | Știri Arad

    0

    Un eveniment caritabil va fi organizat la Școala Populară de Arte din Arad, în data de 6 iunie, începând cu ora 17:00, având ca scop sprijinirea persoanelor cu deficiență de vedere de la Asociația Nevăzătorilor din Arad.

    „Atunci când suntem veseli sau suntem triști, Arta este locul spre care ne îndreptăm pașii și sufletele pentru a respira adânc și a redescoperi ceea ce suntem, dar uităm de multe ori, parte din Divin.

    Este plăcut să primești daruri, însă este mult mai frumos să înveți a dărui. Haideți așadar să fim, aici și acum, artă în dar, pentru cei cărora viața le-a zâmbit altfel, prietenii de la Asociația Nevăzătorilor din România, filiala Arad.

    Vom avea alături de noi artiști din patru ramuri ale artei iar evenimentul este organizat de Grupul Cultural Arta-visul îngerilor. Cu acest prilej facem posibilă întâlnirea cu artiști consacrați sau la început de drum, dar, fie că vorbim despre muzică, pictură, literatură sau teatru, cei care vor veni cu sufletul în fața dumneavoastră pentru a dărui emoție, cu toții dorim același lucru: Să fie Artă! Artă în dar!

    Vă așteptăm cu drag să ne fiți alături marți 6 iunie la Școala Populară de Arte (Teatrul de Vară), strada Gheorghe Barițiu numărul 16, începând cu ora 17:00!”, transmit organizatorii.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.