joi, 1 mai, 2025

Special Arad Logo

    Eutanasierea câinilor fără stăpân din adăposturi ar putea fi interzisă prin lege

    de Special Arad | 22 septembrie 2024, 12:01 PM | Naţional

    4

    Eutanasierea câinilor fără stăpân din adăposturi ar putea fi interzisă prin lege. Administratorii vor fi obligaţi să îi îngrijească până îi înfiază cineva. Proiectul a fost depus în Parlament după ce în Gorj şi Mureş zeci de patrupezi sănătoşi au fost omorâţi pentru că îngrijitorii nu mai aveau fonduri şi spaţiu să îi ţină, scrie Observatornews.ro.

    Legea actuală dă numai 14 zile lucrătoare răgaz pentru revendicarea sau adoptarea câinilor din adăposturi. După acest termen, animalele pot fi eutanasiate. Trei senatori vor să schimbe legea pe care o consideră barbară.

    Iniţiatorii proiectului de lege vor să se asigure că examinarea medicală va fi făcută serios, şi nu de formă. „Dacă ne comportăm ca nişte criminali şi ucidem nişte animăluţe nevinovate, nu rezolvăm nimic pentru că vor apărea din nou alţi câini fără stăpâni şi comportamentul nostru va fi la fel de primitiv”, spune Cristian Ţâgârlaş, iniţiator proiect.

    Conform Proiectului de Lege, proprietarii de adăposturi vor fi obligați să cazeze câinii pe termen nelimitat, până când le vor găsi un stăpân. Eutanasierea va rămâne permisă doar în cazul animalelor care suferă de boli incurabile.

    Sursa: Observatornews.ro

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    9 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.