Un reprezentant al faunei terestre, pe numele său de scenă Nemo, care se declară non-binar, a câștigat Eurovison 2024. Era cât pe ce să comit greșeala de a spune că Eurovision este un concurs muzical, cum se autointitulează – Eurovision Song Contest/ Concursul Muzical Eurovision. Evident – tot mai evident de câțiva ani – Eurovision nu mai este așa ceva.

Poate este în continuare concurs – deși au fost lansate de mult timp acuzații că votul nu este corect întrucât votul s-ar da pe alte criterii decât valoarea muzicală fiind, totodată, devoalată existența a cel puțin două „blocuri de votare”, constituite pe criterii de vecinătate, de limbă și așa mai departe – dar de muzică s-a îndepărtat atât de mult încât aceasta pare trecută în plan secund.

• Câștigătorul Eurovision 2024, elvețianul Nemo, a spart trofeul pe scenă. Ediția 2024 a fost controversată din cauza războiului din Gaza

Muzica a ajuns un pretext, un subterfugiu prin care se încearcă mascarea adevăratului show, pus pur și simplu la dispoziția unei idei politice la modă. Acum, ca și-n 2014, corectitudinea politică față de anumite comunități. Iar când o asemenea mobilizare de forțe și fonduri se pune în slujba unor idei politice, oricât de corecte politic ar fi acele idei, scade, direct proporțional, gradul de încredere în show, în spectacol. Pentru că subiectivismul este vizibil. Iar de aici și valoarea tot mai îndoielnică a concurenților și prin asta, a concursului.

Se știe că Eurovision nu este, în realitate, un concurs între țări, chiar dacă așa pare, ci între televiziuni reprezentând diferite țări. Este o nuanță în această distincție, poate mai puțin vizibilă în alte părți decât la noi. Pentru că noi avem TVR, o instituție ce colcăie de „profesioniști”, foarte bine plătiți, dar fără vreun obiectiv profesional bine definit.

O instituție condusă pe criterii politice, de oameni numiți politic și cu asta am spus tot inclusiv despre jocurile făcute pentru trimiterea la Eurovision a unor melodii și cântăreți cel puțin idoielnici, care au făcut și ei ce-au putut. Probabil s-au distrat bine, pe banii publici ai TVR.

Iată cântăreții aleși de TVR să ne reprezinte și care au prezentat lumii specificul muzicii românești, în ultimii ani, la Eurovision: 2018, Lisabona – The Humans, cu melodia Goodbye; 2019, Tel Aviv – Ester Peony, cu On a Sunday; 2021, Rotterdam (ediția din 2020 a fost anulată pe motiv de Covid) – Roxen, cu Amnesia; 2022, Torino – Wrs, cu Llámame; 2023, Liverpool – Theodor Andrei, cu melodia D.G.T.

Încerc să nu fiu rău, dar aștept cu nerăbdare să fie incluși în „Hall of Fame”- ul muzicii universale interpreți ca Wrs și melodii ca D.G.T.

Nu mai am nimic de adăugat. În afara felicitărilor de transmis celor care au decis ca TVR să nu mai participe șa acest concurs în 2024. An foarte electoral, deci ne putem face de râs mult mai ieftin, stând în țară (am fost tentat să scriu „stând acasă”, dar n-am vrut să se creadă că aș îndemna oamenii să stea acasă și să nu voteze).

Așadar, în acest an, Eurovision a fost câștigat de Nemo („nimeni”, în latină),

un elvețian excentric (cum îl descriu unele ziare germane, care-l consideră și extraordinar de talentat, poate și pentru că este stabilit în Germania). Nu știu cât de talentat este și ce carieră îl așteaptă după acest triumf, dar cu siguranță s-a făcut cunoscut în întreaga lume cu opțiunea lui oarecum teribilistă pentru non-binaritate. Iar pentru organizatorii Eurovision, misiunea a fost îndeplinită cu succes.

„Nu mă identific ca bărbat sau femeie” – a spus, mândru, Nemo, stârnind, firesc, reacții de tot felul, pe care nu vreau să le comentez.

Și uite-așa, cu câteva vorbe desprinse parcă din Caragiale („adică nici așa, nici altminteri”) a ajuns mai cunoscut în lume, la 24 de ani, decât cu melodia premiată acum (pe care mă tem că n-o va fredona nimeni după câteva zile de la premiere).

Să ne înțelegem, nu am nimic împotriva celor care se prezintă lumii și concurează la Eurovision sau prin alte părți sub diferite stări fizice, îndeobște solide – ceea ce nu înseamnă că nu ne putem aștepta ca într-o viitoare ediție să participe vreo ființă care să declare că se consideră gaz ori lichid sau, de ce nu?, energie. Eurovision (E) egal min…, miraj (m) și (+) cultură (c) la pătrat, cub, cerc, la ce-o fi. E=mc², nu alta.

Conchita Wurst

Sursa: dw.com

Repet și insist, nu am nimic cu cei care sunt sau doar se declară altfel decât majoritatea oamenilor. Dar cu obiectivitatea celor ce girează corectitudinea concursului pot avea, nu? Pentru că prea apar pe scena Eurovisionului fie femei cu barbă, fie cântăreți din zone sensibile politic, fie, acum, non-binari, toți atât de talentați încât câștigă trofeul. Apoi, cam dispar.

Poate acest Nemo va avea destul talent și noroc pentru a se impune în lumea complicată a muzicii și altfel decât ca militant LGBTQIA+, comunitate din care fac parte persoanele non-binare. Poate va ajunge mare ca alți căștigători ai Eurovisionului, de la ABBA, la Celine Dion sau Toto Cutugno, deși, sincer, nu prea cred. Dimpotrivă. Am senzația că va egala succesul „femeii cu barbă” (Conchita Wurst, travestitul care a câștigat trofeul în 2014).

Cât despre Eurovision, dacă va continua să fie un concurs mascat de justificare politică a unor concepte, probabil va ajunge să-și piardă de tot credibilitatea. Corectitudinea, inclusiv sau, poate, mai ales cea politică trebuie să vină din educație, nu să fie impusă, fie și pe portativ. Iar arta, de orice fel, trebuie scoasă de sub tutela intereselor politice. Oricare ar fi ele.

În încheiere, vă propun un videoclip de pe vremea când câștigătorii Eurovision făceau parte doar din comuniitatea muzicienilor. Restul nu conta. Și nici acum n-ar trebui să conteze.