Eurovision 2016: peste 90 de artişti s-au înscris la Selecţia Naţională
Peste 90 de piese au fost înscrise la Selecţia Naţională Eurovision 2016, iar juriul de specialitate va alege cei 12 finalişti, urmând ca numele acestora să fie anunţate joi de către Televiziunea Română.
La fel ca şi anul trecut, participanţii ale căror dosare de înscriere nu îndeplinesc toate condiţiile impuse de Regulament mai au la dispoziţie 24 de ore pentru a-şi completa documentele. Numărarea şi verificarea plicurilor conţinând melodiile trimise s-a desfăşurat la sediul TVR, unde documentele au fost deschise şi verificate în prezenţa unui notar autorizat. Mai mulţi artişti au confirmat înscrierea la Selecţia Naţională Eurovision 2016: de la cântăreţi cu acte în regulă, solişti aflaţi la început de drum sau foşti participanţi la talent-show-uri – toţi speră să li se dea şansa de a reprezenta România la Stockholm, în luna mai. De asemenea, printre aspiranţi se numără şi mulţi compozitori străini – suedezi, germani, britanici, americani, spanioli, italieni şi polonezi. Dintre cele peste 90 de piese înscrise, doar 12 vor fi auzite pe 4 martie în Sala Polivalentă „Lascăr Pană“ din Baia Mare, urmând ca pe 6 martie să fie marea finală, în cadrul căreia va fi ales reprezentantul României. „Sunt extrem de încântată să constat că din ce în ce mai mulţi tineri talentaţi sunt interesaţi de Eurovision. Tineri, dar nu începători, cunoscuţi şi iubiţi de publicul larg, ei au trimis la TVR piesele lor cele mai bune, începând din septembrie 2015. Sunt primii care demonstrează că Eurovisionul este nu doar cel mai mare festival muzical european, dar şi unul la care fiecare artist aspiră să participe şi că TVR este instituţia care le poate oferi această oportunitate. Le mulţumim pentru încredere celor care s-au înscris în cursa pentru Stockholm“, a declarat Iuliana Marciuc, şefa delegaţiei României şi producătorul Selecţiei Naţionale. Eurovision 2016: Pentru prima dată, românii decid Pentru prima dată, reprezentantul României la Eurovision va fi ales exclusiv prin votul telespectatorilor. Mai exact, din totalul de 12 piese ajunse în semifinală doar şase vor accede în finală: patru vor fi alese de un juriu de specialitate, iar două de către public, prin televot. În finala Selecţiei Naţionale, publicul va decide cine va reprezenta România pe scena de la Stockhom, dintre cele şase piese rămase în concurs, prin televot.
Citeste mai mult: adev.ro


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)