„Este pur și simplu bătaie de joc!”. Un tată ne atrage atenția asupra unei străzi mai mult decât „gri” a Aradului

Strada Castanilor din Aradul Nou e locuită de oameni gospodari. Casele sunt îngrijite, iar multe dintre ele sunt proaspăt renovate. Strada Castanilor ar fi o stradă chiar cochetă, dacă municipalitatea le-ar da și voie locuitorilor ei să trăiască așa cum știu ei, civilizat. Doar că un detaliu mai mult decât important ține pe loc potențialul acestei străzi: carosabilul e mai mult decât execrabil, iar locuitorii își ambalează motorul mașinilor ca să treacă cu greu peste zecile și zecile de gropi formate în pământ. Când plouă, imaginea devine și mai tristă.
„Sunt un cetățean al acestui oraș Arad care plătește taxe și impozite și nu am cum să fiu indiferent la văzul
străzii Castanilor. În fiecare dimineață ducând copilul la școala care se afla pe str. Popa Șapcă trebuie sa traversez această stradă (Castanilor). Domnilor (aici ma adresez primarului și celor ce se ocupă de străzi), suntem în 2018 și suntem în Uniune! Cum e posibil să avem astfel de străzi într-un oraș de tranzit cum e Aradul, mai ales că este o școală în acea zonă?!
Este pur și simplu bătaie de joc! Și așa strazile din zona aceasta sunt foarte înguste… dar să lași să se deterioreze în așa hal… pur si simplu nu mai ai ce ocoli, dai din groapă în groapă! Sunt porțiuni unde atingi (carosabilul, n.red.) cu bara din față pentru că nu ai ce ocolii”, ne-a scris arădeanul pe adresa redacției.
Privind video-ul pe care acesta l-a atașat mesajului, e greu să ignori și să te prefaci că nu înțelegi revolta bărbatului.
Lucrul care este poate și mai revoltător este că această stradă nu este un exemplu izolat în orașul european Arad al anului 2018, iar municipalitatea găsește mereu lucruri mai importante pentru care cheltuie banii. Aceste străzi rămân în continuare un „reminder” că, deși suntem un oraș vestic, trăim, totuși, în România aceea gri despre care scriu cu atâta sete ziarele străine.
Comentariile portalului
Vorba aceea... dacă nu ai greșit niciodată în presă, înseamnă că nu ai „trăit-o”. Îmi asum criticile, dar vă subliniez că o să mai greșim. Și pentru (...)
Bătălia pentru ciolan? sau crearea unei imagini de victima a lui Cargus,o tendința de spălare, apretare, de cosmetizare adică cum s-ar spune:el a vrut, (...)
Ce "jurnalist" de top la Special Arad, e foarte profi scris articolul. Alin Olteanu wtf