Eșec pentru artificiile din fața Primăriei, la trecerea dintre ani | Video





Vremea a dat peste cap planurile Primăriei de a oferi un spectacol impresionant de artificii în noaptea dintre ani. Ceața a fost atât de densă încât imaginea a devenit mai degrabă un soi de auroră boreală decât forme clare de palmieri și steluțe.
Pentru spectacolul de artificii din noaptea de Revelion, Primăria Arad a achitat circa 13.400 euro. Din păcate, spectacolul descris în achiziția SEAP drept „foc de artificii piromuzical” nu s-a putut observa, fiind perceptibile doar tentele de culoare, întrucât au fost lansate la o înălțime care a fost prea departe pentru ochiul liber prin ceața densă. Pe de altă parte, au putut fi observate micile artificii cumpărate de oameni, fiind la o înălțime mult mai joasă.
De asemenea, Primăria a mai lansat și o ploaie de confetti, cu 8 tunuri „gold metal”, care au costat circa 4000 euro.
La miezul nopții, pe scenă se aflau cei de la 3 Sud Est, care au cântat melodia „De ziua ta”. Spectacolul oferit de aceștia s-a ridicat la 16.000 euro.
În ciuda temperaturilor scăzute și a ceții dense, petrecerea de Revelion din fața Palatului Administrativ a adunat și în acest an sute de arădeni dornici de a petrece împreună noaptea dintre ani. Traficul de pe bulevard a fost oprit complet.
• Citește și: După ce i-a explodat o petardă în mână, un copil de 10 ani din Arad a rămas fără un deget · Special Arad
Comentariile portalului
Pai stai putin. Peste tot apare cu FCC UAV! Google, FB, Insta...cum de?
Mulțumim Falcă
DNA sa verifice exploatarile ilegale de agregate minerale in arie protejata efectuate in perioada 18.03.2025 si 16.04.2025 in zona 3 Insule, de catre Tehnodomus. Aproximativ 23.000 mc de agregate minerale exploatate fara documente legale. (...)