Eșec arădean între buturile din Bucovina: RC Gura Humorului vs. CS UAV Arad 33-5 (7-0)





Divizia Națională de rugby seniori a ajuns la etapa cu numărul 5, una jucată sâmbătă. În cadrul acesteia, RC Gura Humorului a pricinuit echipei CS UAV Arad a patra înfrângere, scor 33-5 (7-0).
Dacă arădenii nu au reușit decât un eseu (Postolachi), gazdele au culcat de cinci ori balonul în terenul de țintă (Petrișor, Formagiu, Nichitean, Vaman și Conache), urmate de patru transformări ale aceluiași Conache. Grație forței ofensive, RC Gura Humorului a primit și un punct bonus.
În celelalte jocuri: CSM Galați – CS Năvodari 27-28, RC Grivița – Știința Petroșani 9-31 și CSM Suceava – CSU Alba Iulia 31-17.
Runda a VI-a este una liberă pentru arădenii clasați pe penultimul loc, care revin între buturi în 29 mai, în Sînicolaul Mic, cu codașa CSU Alba Iulia.
Comentariile portalului
Vă răspundem noi, redacția Special Arad, în locul profesorului care semnează articolul. Nu am primit o imagine, ea a fost aleasă de noi și, așa cum este (...)
Stimate domnule profesor, Am citit cu interes articolul dumneavoastră intitulat „Primim spre publicare: Doar un vis”, în care abordați provocările actuale din educație, evidențiind lipsa de (...)
Trist dar adevarat