miercuri, 24 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Era de așteptat, acum s-a confirmat: Arad Open Air Festival se anulează!

    de Tomck@t | 18 septembrie 2020, 7:48 PM | Muzică | Știri Arad

    0

    S-au anulat în acest an Untold, Neversea, Electric Castle, sau chiar și festivalul Sziget de la Budapesta, toate din cauza pandemiei, era deci de așteptat ca și AOA (Arad Open Air Festival) să capituleze în fața Covid, în ciuda faptului că acesta din urmă s-a reprogramat inițial, de la sfârșitul lunii iunie la sfârșitul lunii septembrie 2020.

    Zvonul că și Arad Open Air Festival se va anula complet în acest an a existat de ceva vreme, însă organizatorii au așteptat până pe ultima sută de metri ca să facă anunțul oficial: „Așa cum știți deja, am sperat până în ultim moment și am făcut tot ce era posibil pentru a ne putea vedea anul acesta. Deși ne-am dori la fel de mult ca voi, situația actuală nu se poate schimba. La fel cum nu este posibilă nici organizarea unui eveniment la care să ne putem întâlni cu toții (suntem mulți și pentru asta vă mulțumim). Credem că toți merităm să avem parte de experiența AOA, așa cum o știm și doar în acea variantă ne putem bucura cu adevărat. Pentru ca acest lucru să fie posibil, singura opțiune realistă este să ne vedem pe 25-27 iunie 2021”, se arată într-o postare de acum o oră pe pagina de Facebook a festivalului.

    Cum rămâne cu biletele cumpărate?

    Biletele sunt puse la vânzare online chiar și acum, pe openairfestival.ro, prin Entertix și MyTicket.

    „Biletele (și alte servicii adiționale) cumpărate vor fi valabile anul viitor sau puteți opta pentru bilete anytime care pot fi folosite la orice ediție Arad Open Air.

    Totodată, aveți posibilitatea de a schimba abonamentele în voucher, valabil la evenimentele organizate de noi. Pentru cei care nu vor putea fi alături de noi, restituirea contravalorii se va putea face între 1 octombrie 2021 și 31 decembrie 2021”, au anunțat organizatorii în urmă cu o oră.

    De asemenea, organizatorii promit și câteva beneficii pentru cei care aleg să păstreze biletele. Despre aceste surprize și modul de a exprima opțiunea aleasă se va reveni cu mai multe detalii luni, pe pagina de Facebook a festivalului.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.