Ei, nu vă așteptați la mare lucru!
Am pus această întrebare mai mult să le atrag atenția celor care nu s-au trezit încă din bubuiturile din noaptea dintre ani și se miscă în continuare în ritmurile care au fost la modă acum patruzeci de ani livrate în geci, pulovere și fulare de acel Saragossa Band care pe vremea când erau dați și pe la radiouri făceau play-back exclusiv în bermude și șlarfi, eventual un sutien acolo…

Din câte am înțeles, aici la Arad am trecut în 2018 exclusiv datorită primarului Ghiță, cel care, cu gura lui, a oficiat numărătoarea inversă în fața Primăriei și a trupei împietrite de vârstă si frig.
V-ați imaginat ce s-ar fi putut întâmpla, să spunem așa, dacă se oprea la unu?

Rămâneam naibii în 2017!

Vă dați seama? Cu tot ce înseamnă asta! Luam tot anul de la început!
Cu demonstratiile #rezist, cu Grindeanu debarcat, cu alegerile din PNL nerezolvate.

Bun, știu că la Arad nici acum nu sunt rezolvate, dar gândiți-vă, Geani, da Doamna aceea de lângă Domnul care se uita la ceas să vadă dacă șefu numară bine, ar fi încă în consiliu, Izabela Rabotka n-a intrat, dar nici nu a demisionat, nemiavorbind de faptul că primarul cel cu numărătoarea inversă încă speră la mai mare, la niște funcții babane acolo lângă Ludovic Orban, ceva care să ne arate limpede cu cine avem de-a face, cine ne este primar, să ne umflăm piepturile de mândrie, să nici să nu băgăm de seamă că Monumentul Marii Uniri încă n-are loc, ceea ce nu-i chiar atât de mare bai, având în vedere că încă nici nu este aici și nici nu știm unde este.

Bine, încă nici Fifor nu este ministrul Apărării, nici Doamna Stoenescu inspector general, asta fără să mai vorbim de Doamna Pașcalău, cea care, preocupată cu liceul ei de informatică, habar nu are că nu va ajunge nici ea. Bine, ea nici măcar nu se gândește încă să ajungă.
Și nici Domnul Pistru, cel care și-a lăsat numele și cine stie mai ce Doamnei, nu era plecat. Da de tot așa, direct la ALDE, cu arme și bagaje, minus fosta Doamnă, da, aceea care acum se uită plină de îngrijorare la șefu ca nu cumva să se opreasca din numărat la unu.
Și ia gândiți-vă, UTA încă avea bani, stadionul era în termen, chiar dacă la limită, existau speranțe, chiar dacă despre Cetate se cam stia că s-a dus pe apa sâmbetei odată cu eșecul acțiunii europene numite Capitala Șuhaida Verde.

Sigur, anul trecut pe vremea asta erau și treburi deranjante, inainte de toate faptul că PNL-ul a pierdut alegerile, venea PSD-ul lui Dragnea cu intenții clare de a cotropi tot ce intâlnește în cale, dar politicieni hârșiți ca al nostru primar știau încă de pe atunci că este tot o Mărie cu o nouă pălărie, nu-și făceau probleme prea mari.

Dimpotrivă, am zice, astfel a apărut atunci o nouă oportunitate de a arunca pisica în curtea vecinului, de a face garagață, de a arăta cu degetul la Domnul Fifor – deh, Căprar este o cantitate neglijabilă și acum! – pentru toate nerealizările: pasarelele neterminate nici acum de pe centura de ocolire, problemele CET-ului, infestat în AGA de oamenii PNL-ului local sau chiar tergiversarea predării Cetății în situația în care orașul n-a mișcat un deget pentru amenajarea cazărmii din Gai.

Dacă stăm și ne gândim bine, stimați prieteni, poate nu era rău dacă Domnul Gheorghe Falcă se oprea din numărat și rămâneam în 2017.
Mai stăteam un pic așa prin 2017 să ne tragem sufletul, să mai gândim nițel asupra locației Monumentului, să nu ne aruncăm ca tâmpiții în Piața Catedralei să înfigem acolo un stâlp mai înalt decât turnul Catedralei, să ne apucăm și de cazarmă, poate-poate reușeam să scoatem din noi și altceva nu doar vorbe si zâmbete de speriat copiii.

Dar n-a fost să fie…

Echipat în stilu-i de pe acum caracteristic, un fel de brand local al modei crescute din tradițiile seculare ale Aradului de prelua alandala trendurile occidentale, în cazul său un amestec dintre excentricitatea de inspirație britanică a lui Rațiu (papion) și Beckham (pardesiu), omul nostru din Palatul Administrativ, venit pentru această ocazie în fața celor adunați la Saragossa Band, a ținut o scurtă cuvântare care a fost extraordinară mai ales prin faptul că repeta exact aceleași cuvinte și combinații de cuvinte de acum cinci sau zece ani și care au avantajul că deși sunt aiureli prin repetiție oamenii ajung să creadă ca au un înțeles, chiar un schepsis, după care a început și a terminat numărătoarea inversă, producând astfel o explozie de zgomot si lumină cum n-a mai fost pe aiciea de la bombardamentul american al gării și al împrejurimilor.

Cel puțin așa afirmă presa foarte apropiată primarului – fără bombardamentul american, of course –, după care a început baia de mulțime iar pentru asta primarul și-a mai completat garderoba cu o pălărie galbenă – aurul este semnul rarității și al distincției, dacă n-ați stiut! – fără să renunțe totuși la zâmbetul acela care încet-încet devine mai cunoscut pe aici pe la noi decât zămbetul pisicii din Cheshire.

O feerie, nu altceva!

Și n-a fost nimeni pe acolo, un fan ceva, un disk-jocheu sau ceva apropiat care să eternizeze acest moment inefabil măcar dând la maxim refrenul de neuitat: Opriți timpul!

Iar dacă vă întrebați cum de mi-am permis să mă iau de Domnul primar și de Revelion, uite, vă spun: nu era cazul să se facă vedeta serii, puțină modestie nu strică unui primar adevărat iar numărătoarea inversă trebuia făcută de un arădean, un tânăr sau o tânără cunoscut(ă) care a obținut ceva deosebit anul acesta – ce ziceți de Anamaria Nyeki? – și care astfel primea o recunoaștere mai deosebită din partea orașului său.

Elegant si simpatic, sunt locuri în lumea asta în care cam așa se face…