În timp ce campania electorală pentru Parlamentul European duduie, promisiunile curg, sondajele picură, cetățeanul, chiar dacă nu este deloc turmentat, nu știe ce se întâmplă. Sau și mai precis, bănuiește el ceva, dar nu-i vine în continuare să creadă.

Bine, e vorba de cei care au rămas pe aicea, ceilalți, cel puțin cinci milioane, sunt cam dumiriți.

În fond, treaba este cât se poate de simplă și clară: după treizeci de ani de texte și promisiuni suntem în continuare ultimii lui Dumnezeu în Europa, câteodată penultimii, la schimb cu Bulgaria. Toate indicatoarele indică această situație penibilă în ciuda sloganelor care continuă să amețească o parte importantă a celor rămași prin țară. E vorba de Grădina de Rai care este țărișoara, de posibilitățile cum nu multe țări au prin preajmă, e vorba și de natură și de relief, de bogății, e vorba, până la urmă de munții noștri care poartă aur în continuare, iar noi cerșim la fel din poartă-n poartă, diferența e că mai nou avem posibilitatea – e vorba de cei cinci milioane – să facem treaba asta și în limbi străine.

Iar acum, precum și la anul, cei care sunt responsabili pentru asta ne cer să-i votăm. Să-i votăm pe cei care n-au reușit să construiască în treizeci de ani o autostradă care să lege Bucureștiul de Europa, au distrus învățământul și sănătatea, oferindu-ne un singur domeniu în care îi batem la fund pe toți din UE: corupția. Este drept, de câțiva ani încoace și aici avem concurența tradițională a Bulgariei iar mai nou a Ungariei, țări care în ultimii doi ani ne-au depășit cu puțin. Explicația este cât se poate de simplă: activitatea din ultimul deceniu a DNA a reușit să ne aducă de la un index de corupție caracteristic țărilor precum Angola, Burundi sau Bangladesh – în 2002 indexul României era 26 – la un nivel european de 47, chiar dacă asta înseamnă că împărțim podiumul codașelor cu Bulgaria și Ungaria. Pentru comparație, cea mai puțin coruptă țară din UE, Danemarca, are indexul 88 din maximul ideal de 100.

De altfel, corupția sectorului public este unul dintre indicatorii de bază ai calității guvernării, alături de imparțialitatea și echidistanța instituțiilor publice, respectiv calitatea serviciilor oferite populației de aceste instituții.

Sectorul public înseamnă înainte de toate aparatul de stat în toate formele sale centrale și locale. Nu e nicio surpriză, acest aparat este administrat și condus, schimbat, transformat de ceea ce numim mai nou clasa politică, asta, ca să nu ne mai amintim de tovarășii care formau nomenclatura comunistă. Politicienii, adică, cei care acum se dau în stambă, umblă prin țară – am înțeles că vom avea plăcerea neasemuită s-o vedem pe Viorica Dăncilă, un adevărat simbol al acestei tagme de profitori lipsiți de orice calificare și har, dar cu atât mai venali, printre noi, mâine, poimâine – ca șoarecii otrăviți, împărțind promisiuni și cadouri pentru cine se demite și nu e plecat din țară.

Ei, cei care sunt responsabili pentru faptul că țara aceasta care are toate atuurile naturale nu a reușit în trei decenii să iasă din subsolul Europei, ei, cei care sunt vinovații pentru starea jalnică în care am ajuns, vin să ne ceară votul, adică vin să ne prostească din nou să-i lăsăm acolo de unde pot fura în continuare, pot să ne țină la nesfârșit în mizerie și derizoriu.

Dacă-i luăm la rând, putem observa fără greutate că sunt aceeași hoți, falsificatori și plagiatori, aceeași mincinoși care încearcă să convingă o țară întreagă că justiția trebuie pusă cu botul pe labe, că DNA este locul de unde Satana atacă, că Laura Codruța Kövesi este Baba Cloanța sau moștohoaia care umblă printre noi cu mărul otrăvit.

Pare de-a dreptul absurd – nu e de mirare că acest popor i-a dat culturii universale pe Caragiale, dadaismul și teatrul absurdului – ca acești așa ziși politicieni să aibă nerușinarea să vină și să mai ceară să fie realeși – că de fapt, despre asta este vorba – indiferent de partidul pe care îl reprezinta mai nou. Politicianul român nu are partid, el are interese și treburi de rezolvat pentru sine: să pună mâna pe bani și mai mulți fără să intre în pușcărie, să-și mai cumpere niște case și ceva terenuri iar pentru toate astea are nevoie de voturile noastre.

Cele șase-șapte partide care se înghesuie pentru aceste voturi sunt toate vinovate pentru starea de astăzi a țării și a societății românești sau și mai precis politicienii care mișună prin aceste partide precum șobolanii în canalizarea orașului sunt cei care au închis ieșirea din subsol, obligându-ne să trăim în mirosul pestilențial al delațiunii, minciunii și corupției.

Excepția ar fi alianța USR, PLUS, dar numai pentru ca ei încă nu au fost la guvernare. Asta dacă facem abstracție de Dacian Cioloș, de care nu prea putem face abstracție, din moment ce PLUS-ul este un partid creat prin mari dureri ale facerii numai și numai pentru el. De altfel ei sunt singurii care au curajul să vorbească de hoție și corupție, însă pornirea lor are greutate mică, mică de tot, fiindcă orice slogan sau promisiune se verifică doar după ce ajungi la putere. Până atunci poți vorbi, așa au făcut toți, până nu s-au cățărat pe buldozerul puterii promiteau și sarea și marea.

E posibil ca în 26 Mai ar trebui să mergem doar la referendum. Chiar dacă e cum e, acești politicieni de doi bani ne-au întrebat dacă suntem de acord ca lucrurile să meargă înainte neschimbate ca și până acum.

Poate ar fi bine să spunem cu toții, spunând „Da” la referendum, un „Nu” de să se audă bine și până sus!