Enola Day: Și poc, pardon, PAC, Rareș Bogdan!

    de Lajos Notaros | 21 martie 2019, 8:27 AM | Opinii | Recomandările editorilor

    12

    “Cu cât eşti mai prost, mai imoral, mai linguşitor, mai grobian, mai ticălos, mai curvă și obligatoriu corupt, ai şanse să devii politician de top”.

    Problema cea mare nu este că aceste cuvinte au fost rostite acum câteva luni de Rareș Bogdan însuși, ci că reprezintă ceva ce în literatura de specialitate este numită de la Robert K. Merton încoace „ self-fulfilling prophecy”, adică prezicerea, profeția care se realizează pe sine.

    Cu toate că sună pretențios, la fel ca și conceptul Omului Nou, nu e nimic sofisticat aici, literatura din cele mai vechi timpuri e plină de astfel de povești, e vorba de ceva care odată prezis declanșează o serie de acțiuni și comportamente care vor realiza până la urmă transformarea profeției în realitate. Exemplul cel mai celebru este legenda lui Oedip, însă domeniul predilect este tocmai cel politic, acolo unde totul este despre putere, despre ascensiune sau decădere, respectiv împlinirea unui vis sau coșmar devenit realitate.

    Visul Domnului Rareș Bogdan a început pe la mijlocul anilor 90 la Cluj, acolo unde, în acei ani fierbinți își desăvârșea studiile în politică. Nu, nu în jurnalism, în politică, ca să fie clar de la început care este domeniul în care năzuințele Domnului Rareș Bogdan își așteaptă împlinirea.

    Găsit de o echipa a PAC-ului, știți, partidul acela defunct al Domnului Manolescu, Rareș a intrat și a activat în această grupare politică care avea ca scop așezarea criticului literar emblematic al literaturii de pe vremea lui Ceaușescu în locul lui Ceaușescu, mai precis Iliescu, ceea ce tot pe acolo era. După topirea PAC-ului în PNL, Domnul Rareș Bogdan s-a reorientat spre un domeniu strategic din punct de vedere politic, spre presă, devenind, tot la Cluj, director al publicației Ziua de Cluj. Rețineti, deci: nu reporter, nu jurnalist, direct director.

    Pe vremea aceea avea și mustață, asemănarea cu David Suchet în Hercule Poirot fiind eclatantă, cu toate acestea clujenii au trecut nonșalanți pe lângă viitorul Om Nou, cel care a avut astfel timp și spațiu să-și realizeze primele contacte și întâlniri care să-i asigure ascensiunea viitoare.

    Pentru că, e bine să înțelegem asta, Rareș Bogdan nu a fost niciodată jurnalist, nu a realizat stiri, reportaje, interviuri, nu, Domnia Sa a făcut doar ceea ce fac cei care intră în politică prin presă sau folosindu-se de presă în „jocurile de putere”. A scris editoriale inflamate și orientate mereu spre câte un personaj, editoriale cu un limbaj agresiv, nu de puține ori la marginea vulgarității jignitoare, devenind pe nesimțite un fel de Badea-Gâdea de dreapta într-o singură persoană de provincie.

    Asta până când relația cultivată din cele mai vechi timpuri cu Klaus Iohannis l-a propulsat la București, la Realitatea TV, tocmai la timp să se pregătească de alegerile care îl vor înscăuna pe primarul taciturn, dar lent al Sibiului în postul pentru care Domnul Manolescu cu aproape două decenii înainte a făcut PAC degeaba. Aici, la Realitatea, unde la început audiența sa căuta praful printre firele de nisip, și-a creat imaginea de care se folosește acum, în lupta directă cu pseudo jurnaliștii bicefali emblematici ai României.

    Sau cu vedeta Turcescu, cel care a intrat în politică pe ușa din dos deschisă de Băsescu și care s-a pierdut fără urmă atât ca jurnalist, cât și ca politician, având în vedere tresele invizibile de pe umăr. Acest pericol însă nu îl pândește pe acest Hercule Poirot pe invers al politicii românești care este Domnul Rareș Bogdan, în fond Dânsul nu a fost jurnalist în veci, ci un trepăduș de imagine al personajelor care i-au promis mărirea în caz de…

    Înainte de toate Iohannis, astfel încât așezarea lui Rareș Bogdan pe primul loc al listei PNL pentru europarlamentare este o înfrângere pentru Ludovic Orban și pentru tot ce înseamnă ideea liberală înainte de Iohannis, indiferent dacă o judecăm de bine sau de rău.

    Dar mult mai grav este că este o înfrângere și pentru ideea liberală în sine, aceea care ne vorbește despre libertate și spirit întreprinzător, despre drepturile omului și libertatea opiniei și a cuvântului și care este aneantizată prin propulsarea în prima linie, chiar europeană, a politicii românești a unui carierist demagog și manipulator, hârșit în „jocurile de putere”din culise, fără nicio o dimensiune de politician pregătit și cu chemare.

    Faptul că Rareș Bogdan nu este ceea ce se pretinde ne este relevat de o întâmplare recentă, cearta lui cu Cozmin Gușă, patronul Realitatea TV, un alt pescuitor acoperit în ape tulburi, în urma căreia Domnul Rareș a fost suspendat de la Realitatea prin sms de către omniprezentul Cozmin.

    Dacă Domnul Rareș ar fi ce se pretinde, zbura lin și definitiv ca orice ziarist care se contrează cu șeful, însă după două zile, Domnul Cozmin a înțeles că a greșit din nou, ca de atâtea ori de altfel, și l-a repus în „schemă”, lăsându-l să-și continue neabătut „jocurile de putere”. Probabil, Domnului Cozmin i s-a șoptit să nu se înverșuneze, Domnul Rareș pleacă oricum, dar nu dat afară, ci pus pe locul întâi al listei lui Iohannis.

    Și Domnul Cozmin a înțeles ceea ce știa de mult: că dacă nu, PAC, pardon, poc la Răsboiu!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Mie interesant in povestea asta nu mi se pare dl. Rares Bogdan ci posibilitatile unora de a accede direct la varf in partidele politice. Posibilitatea asta este data de nevoia de mediatizare, de promovare a listei de partid si de lipsa unor repere statutare care sa impuna celor care vor sa acceada in functii publice un traseu de jos in sus in cadrul partidului si un traseu dependent de sustinerea membrilor acelui partid.
      Interesant este mecanismul si nu persoana. Mai avem un exemplu de succes nejustificat de merite in partid, tot in PNL, in persoana lui Iohanis. In timp ce oameni onesti si competenti vor sa se implice, noi suntem martorii unui mecanism care arunca la gunoi criteriile de meritocratie si le inlocuieste cu saltimbanci care sunt pusi direct in capul mesei si totul pentru vizibilitate. Este vorba de vizibilitatea unor persoane si nu a unor proiecte, eforturi in interesul public.
      Cred ca oricine isi da seama ca astfel pusa problema nu va incuraja NICIODATA implicarea oamenilor seriosi carora li se demonstreaza inca odata ca nu au ce cauta in politica, ca daca se implica nu va exista niciun multam si ca oricum smecherii vor fi pusi, de alti smecheri pe pozitii de maxima impostura si contrar mult clamatei meritocratii. In fond noi nu avem structuri asociative ale cetenilor ci grupuri de interese care cauta sa-si pastreze avantajele, fara nicio legatura cu obiectivele declarate. Munca onesta nu are ce cauta in putredele partide romanesti.
      Si problema asta este una legislativa, respectiv este strans legata de sistemul de vot pe liste blocate care nu incurajeaza altceva decat discretionarul sefilor de partide pe jocul punerii pe liste pe pozitii eligibile a celor care sustin, atentie, nu partidul, nu societatea ci pe seful de partid.

      +4 voturi
      +1
      -1
      • Înțeleg unde bateți, aveți și dreptate până la un punct, cu atât mai mult cu cât, așa cum am subliniat, Rares Bogdan este creatia lui Iohannis sau invers, asta contează mai putin. Problema este ca sistemul sau mecanismul este facut de oameni. De acesti oameni, nu de altii, de unde si faptul ca acest sistem îi favorizează, adică favorizează mediocritatea agresiva, limitarea vulgara, arivismul ciocoiesc și altele de acest gen.
        Rares Bogdan este, din acest punct de vedere, exemplar, reprezentând cumva – așa cum am insinuat in text – modelul Omului Nou, forjat în aberația ceausită si în postceaușismul în care traim de trei decenii.

        +2 voturi
        +1
        -1
        • Sunt de acord ca sistemul este facut de oameni dar asta nu inseamna ca trebuie sa asteptam omul providential ci sa schimbam sistemul astfel incat acesta sa asigure accesul unor oameni de calitate.
          Degeaba schimbam presedintii intre ei, parlamentarii intre ei, candidatii intre ei ca vom ramane cantonati in acelasi mecanism. Parerea mea este ca ar trebui macar pusa problema sistemului, pentru constientizare …. ca politicieni providentiali am tot avut si schimbarile au intarziat si atunci cand s-au produs au fost tot o sacrificare a interesului public in favoarea unei trupe de smecheri sau alta, indiferent de partid.
          Ex: art. … din L. partidelor politice. Poate candida la functie aleasa doar acel candidat care are sustinerea adunarii generale la nivelul corespunzator functiei pentru care urmeaza sa candideze. Nemodificarea statutelor partidelor in sensul includerii unor proceduri efective si democratice va conduce la radierea partidului din Registrul Partidelor din Romania. Orice persoana poate solicita instantei de judecata competente constatarea necorespunderii conforme cu art. …. (in traducere: pentru a dobandi calitatea de candidat la europarlamentare trebuie sa fi fost ales de adunarea generala la nivel national a partidului. Asa nu mai poate o trupa mica dintr-un partid sa scoata din palarie candidati minune decat daca dorinta lor este confirmata de vointa majoritatii membrilor – ideal ar fi sa fie chemati membrii simpli sa voteze si nu delegatii delegatilor la delegatia delegatilor – adica tot o trupa de smecheri dar mai numeroasa. Neconformare va conduce la radierea partidului).
          Sau: nu poate fi desemnat candidat nicio persoana care a condamnata infractiuni cu intentie. (asa scapam de penali)
          Problema este ca mecanismele pot fi schimbate doar de aceia care beneficiaza de ele: un conflict de interese si minusurile organizarii in caste medievale.
          Sa speri ca prin alegeri (votarea unor liste compuse din sustinatorii si prietenii sefilor de partide) poti schimba majoritatea in sensul obtinerii unei majoritati de oameni onesti, decenti si competenti este o iluzie absoluta (cateva sute de parlamentari pusi de sefii de partide!?). IMPOSIBIL!
          Mai degraba modifici un macansm prin exercitarea unei presiuni din poartea opiniei publice si apoi, regulile jocului fiind schimbate sa obtii si rezultate, e adevarat ca in timp, corespunzatoare imperativelor sociale si politice ale cetatenilor in sensul larg (nu a unei parti inveninate sau frustrate sau doar tampe).
          Ar fi cumva si treaba presei …

          0 voturi
          +1
          -1
          • Da, sunt idei care se vehiculeaza in astfel de situatii, insă, retineti, fara initiativa civica, fara activism, vorbim ca sa ne aflam in treaba.
            Si nu orice initiativa si dinamism, ci organizată, structurată, cu scopuri si valori bine fixate, nu reacții haotice la arbitrariul puterii.
            Fara o astfel de baza civica, presa atarna in gol, uitați-vă la audienta presei de scandal in comparatie cu a celei serioase, atasate spiritului civic.
            Presa adevarata, informativa si militanta in sensul valorilor autentice, nu este determinanta doar daca exprima ceva ce exista si se manifesta in societate, bazandu-se tocmai pe aceasta sustinere. Cu alte cuvinte presa care nu este nici de scandal si nu este nici de propaganda.
            Presa doar ofera posibilitate de manifestare, nu este manifestarea însăși, daca in societate nu exista o forță civica s-o sustină – prin audientă, inainte de toate -, presa adevărată și servitoare a interesului public, nu a celui particular, se usucă si moare.
            Cu alte cuvinte, nu presa este cauza, ea este efectul. Adică, tot la oameni ajungem.
            Până când nu există in societate o masa critica – nu câțiva!!! – de oameni care vor competenta, onestitate, echitate si performanta, nu șuste și cariere gonflate, presa autentica este condamnata la moarte prin inaniție.

            +2 voturi
            +1
            -1
    2. rares bogdan e un politruc pnl pdl la fel singura smecherie e ca rares bogdan a iesit in nu stiu ce sondaj cu potential mai mare decat ceilalti ratati din pdl pardon pnl …adica orban sau cine naiba ar mai fi!ideea e urmatoarea?pe psd isti ii voteaza pensionarii asta stim dar cine naiba ar vota cu rares bogdan asta nu imi dau seama!

      +1 voturi
      +1
      -1
      • N-am spus ca este usor, dar intotdeauna exista alternativa cea mai buna, iar in ultima instanta neacordarea votului daca nu gasesti ceva cat de cat (vestitul rau cel mic).
        Iar rolul presei bune, in acest caz, tocmai asta este: sa indice alternativele false
        Autorul, de exemplu, stie cu cine va vota, dar fiindca merge pe varianta raului cel mai mic, ar fi o iresponsabilitate s-o recomande…

        0 voturi
        +1
        -1
      • Eu recomand sa nu votati, respectiv sa nu mergeti la vot.
        Prezenta la alegerile europarlamentare trecute a fost de cca.35%. Majoritatea analistilor sunt de acord ca prezenta va scadea la viitoarele alegeri si se vehiculeaza un procent de sub 30%.
        Daca ar exista o miscare de boicot a alegerilor, una care sa indice ca populatia respinge politicienii si partidele politice, modul lor de organizare si sistemul electoral, precum si existenta unei scarbe privind modul neprofesionist, smecher si corupt in care se realizeaza administrarea statului (sistemul de sanatate putred, educatia in colaps, internele o gluma pentru purtatorii de chipie, armata debila, modul netransparent si iresponsabil de administrare a resurselor, de cheltuire a banilor, absenta finantarii economiei de catre sistemul bancar, politrucii pusi pe liste de niste sefi de partide penibili si toate celelalte mizerii care caracterizeaza guvernarea interna si internationala a tarii) si acest boicot ar creste absenteismul la peste 80%, respectiv o prezență sub 20%, s-ar produce cateva mecanisme:
        – partridele, sefii de partide, sacalii care stau la cotitura in partide vor fi jenati sa mai spuna ca au fost alesi, cand alesii au ales sa nu-i aleaga, pe toti, in bloc, se vor simti slabi si fara sustinere si vor cauta sa se reconstruiasca, poate prin adoptartea unor mecanisme in interesul public, poate!
        – orice masura legislativa smechera, ca cele din ultima perioada vor fi si mai riscante pentru o clasa politica afectata de o atitudine de respingere din partea populatiei, va fi mai temeinic gandita, mai normala, mai corecta. Poate!
        – politrucii pusi pe functii fara a avea competentele necesare vor alesi mai cu grija ca sa nu deranjeze si mai mult o opinie publica ostila! Poate!
        – noi alegatorii, poate vom reusi sa iesim din ura care ne caracterizeaza si ne-am gasi o solidaritate imnpotriva asa zisilor alesi ai nostrii. Poate!
        – poate vor apare miscari civice serioase cu initiative corecte si de interes public, incurajate de succesul boicotului! Poate!
        – poate vor apare o presa care sa identifice un avantaj comercial in tintirea unui cititor mai informat, mai civic, mai coerent, mai solidar si astfel vor trece spre o presa mai de calitate, cu mai putin fake-news, cu mai putina ura si prosteala. Poate!
        – poate noi vom intelege ca nu suntem dusmanii vecinului, ca putem gasi obiective comune, frumoase si corecte. Poate!
        Ideea este ca speranta ca votand hoti, smecheri si alte specimene jenante se va imbunatati sistemul, este absolut IMBECILA! SIGUR!
        Repetand aceeasi greseala este imposibil sa obtii alte rezultate decat cele cu care deja te-ai obisnuit! SIGUR!
        Amintesc faptul ca nivelul politcienilor, a partidelor si in general a clasei politice a scazut continuu si vizibil din anii 90 până azi. SIGUR!

        0 voturi
        +1
        -1
    3. @E. Nola:

      …fara legatura cu subiectu’ …specialarad.ro nu se mai actualizeaza pe Chrome…pe Edge aveti o pagina de start iar pe Chrome alta!
      Pe langa asta exista o eroare cu “Acest site folosește cookies” .O data ce ai dat click pe ok n-ar trebui sa te mai sacaie. Atat versiunea de mobil cat si cea desktop!

      o zi buna!

      0 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    9 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.