Nu e o imagine forțată sau  deplasată, la Arad cel puțin se recurge și la cei trecuți în neființă atunci când lupta pentru putere ajunge la paroxism.

Iar acum chiar a ajuns, atât pe plan național cât și pe cel local de aici, din Arad.

În timp ce la PSD pe plan național lucrurile s-au mai clarificat, aseară Ciolacu discuta cu Ponta, Tăriceanu și Meleșcanu, la noi soarta filialei se va decide vineri, atunci când se va vedea dacă Căprar va reuși să păstreze organizația arădeană sau va trebui să o „transfere” lui Mihai Fifor.

L-am cunoscut destul de bine pe Cristi Videscu, cel a cărui moarte a devenit subiect de discuție în lupta intestină din PSD Arad. Atât cât a permis diferența de vârstă dintre noi. Era un tânăr ambițios și deștept, exact atât cât să nu accepte orice pentru o victorie efemeră. Sunt absolut sigur că nu ar fi recurs la asemenea argumente nici dacă era convins că are dreptate sau dacă era în joc ceva mult mai important decât o poziție vremelnică într-un partid.

De altfel lupta din PSD Arad ar fi chiar normală, în fond ce să facă politicienii decât „dă-i și luptă”, dacă n-ar fi atât de jalnice mijloacele folosite de unii în această luptă. Văzându-i cu ce argumente vin, făcând trimitere la originea unora și altora, aidoma unor comentatori de pe FB pomeniți de Umberto Eco (legiuni de imbecili formați din idioții satelor) te miri că cineva care nu este în categoria menționată între paranteze îi mai bagă în seamă atunci când votează.

Te miri și nu te prea miri.

Fiindcă unde dai și unde crapă, întorci privirea și dai de opoziție, mă rog e un fel de a zice, fiindcă la Arad de când îi lumea opoziția este formată de PSD și alții mai mărunți ca ei.

Așa că la Arad dai de PNL, adică partidul liberal condus de un lider care se crede și se dă providențial.

Pentru că tot vineri vor fi anunțați și candidații locali ai PNL-ului condus cu mână forte de la Bruxelles, via Geani,  de către Gheorghe Falcă.

În ciuda scandalului sondajului falsificat, în ciuda nemulțumirii unora, în frunte cu Călin Bibarț, șeful este de neclintit: Orban este ocupat cu criza de la vârf, trebuie să se ocupe de formarea celui de al doilea guvern al său și care trebuie să nu fie validat încă de două ori, așa că organizația din Arad nu se va lua după recomandările de la centru – Orban a cerut amânarea lansării candidaților de la Arad -, de fapt va face frondă, fiindcă cităm din ultima declarație al liderului arădean de la Bruxelles: „Curajul e o calitate esențială pentru oricine dorește să facă politică. Dacă îți lipsește, e mai bine să stai deoparte. Dacă nu crezi în schimbare și nu ai curajul să o produci, rezultatele ca om politic vor fi mediocre.”

Tradus pe înțelesul tuturor; tartorele la Arad în continuare se numește Falcă, Orban să-și vadă de treaba lui cu guvernul, nu de alta, dar încă nimic nu este sigur, s-ar putea ca acele vestite calcule și planuri, A și B, pe care le-a clocit împreună cu Johannis, să nu funcționeze niciunul, aducându-l pe Ludovic Orban în situația să-și caute din nou serviciu pe nu se știe unde.

Dacă stăm să socotim, mișcarea lui Falcă este deosebit de îndrăzneață, dacă nu ar fi lipsită de responsabilitate și de bun simț. Capacitatea de a prevedea ce urmează este una dintre marile calități ale unui politician. Mai ales dacă este în favoarea alegătorilor săi, a comunității pe care în mod normal ar trebui să o servească. Dacă însă este pusă doar în interesul său strict personal sau al clicii de care se servește, ea devine viclenie de joasă speță, calcul condamnabil și de neiertat.

Atunci când devine clar pentru toată lumea că sondajul comandat de la centru a fost „lucrat” la Arad în favoarea candidatului ‘Kagemușha” (sosie înseamnă, nu mai căutați) al lui Gheorghe Falcă, acesta, în loc să facă pasul în spate și să își ceară scuze de la alegătorii pe care încearcă să îi înșele astfel, trece la atac, se folosește de arma celui care nu mai are nimic de pierdut.

Nici în fața conducerii centrale ale partidului său, nici în fața alegătorilor care l-au ținut 15 ani primar al Aradului, după care l-au trimis la Bruxelles.

Revenind la căderea dinainte anunțată a guvernului Orban și formarea într-o zi a celui de al doilea guvern Orban, ne mirăm și nu prea de câte ni se întâmplă la Arad, orașul în care șuhaida nu mai este specialitatea locală.

Uitându-ne la luptele din vârf realizăm că ceea ce ne lipsește cel mai mult este de fapt Caragiale și nu încă vreun alt politician care dă din gură și bagă banii pe șest în conturile sale ascunse.

Cu toate acestea nu se poate să nu-l remarcăm pe premierul demis și care așteaptă cu calm și lejer să nu fie validat încă de două ori în termen de 60 de zile pentru ca președintele să poată dizolva parlamentul.

Este aproape sigur că nu vom avea alegeri locale în două tururi, dar nu la fel de sigur că nu vom avea alegeri parlamentare anticipate cel mai târziu în iunie, odată cu cele locale sau poate chiar mai repede.

Cel puțin până acum, Ludovic Orban pare să stăpânească situația și să joace în continuare un joc la cacialma care de când îl joacă i-a ieșit de fiecare dată, astfel încât la ora actuală pare singurul politician de pe scenă care a reușit să iasă din distribuția lui Caragiale, chiar dacă cuvântarea sa de ieri din Parlament, în căutarea scrisorii pierdute, încă era tributară marilor modele.

Apropo, n-a găsit nimeni o scrisoare?