Evenimentul arădean din ultima vreme cel mai prolific pentru presă și nu numai a fost în mod cert acțiunea polițienească declanșată după eliminarea spectaculoasă în parcarea de la Profi-Vlaicu a lui Ioan Crișan.

Deși au trecut de atunci exact două luni situația rămâne neschimbată, nu știm nimic în plus – presa a legat evenimentul de traficul ilegal de țigări din prima clipă – dimpotrivă, informațiile care ne parvin indică o incertitudine generală, o bătaie cruntă și bine coordonată a pasului pe loc. Arestarea a doi șefuți locali ai contrabandei de țigări nu ne duce mai aproape de rezolvare, este evident că sunt gesturi mai mult pentru liniștirea opiniei publice, scoaterea afacerii din atenția generală, în fond fiecare minune și scandal țin trei zile, noa hai, cu ajutorul presei interesate patru-cinci.

Aici e punctul nevralgic, trăim încă într-o democrație ce se reclamă a fi un stat de drept, opinia publică, hrănită de presa încă independentă în părți și fragmente, se revoltă brusc, se scandalizează căutând scandalul, n-ai ce face, trebuie să îi arunci câteva ciosvârte să le ronțăie până se liniștește treaba. Și aștepți în această liniște până apare altceva, ceva la care să sară presa și opinia, uitând complet de ce a fost mai înainte, eventual dând din mână a lehamite: asta e Domnule, de la ăștia nu ai ce aștepta, așa se termină toate de aici.

În coadă de pește cum ar veni…

Numai că peștele se împute de la cap, mai zice o înțelepciune populară. Lucru știut de mult, cu toate acestea prea puțini din cei care formează așa numita opinie publică își asumă efortul să gândească povestea până la capăt. Să realizeze în cele din urmă faptul că nu crima organizată este pericolul cel mare.

Da, numai că mai există câteva înțelepciuni dintr-astea din bătrâni care zic, printre altele, că schimbarea domnilor e bucuria prostului, o concretizare a zicalei mai generale privind promisiunea ca fiind bucuria prostului. Se referă, deci, la domni, adică la cei care ne sunt deasupra, cei care ne conduc, iar mai nou cei pe care i-am ales chiar noi, cu opinie publică cu tot, să ne conducă, să ne gospodărească.

Și care sunt, cum să spunem așa mai neofensiv, cam neaveniți. Cam nepregătiți. Dar mai rău este că sunt cam hrăpăreți și lipsiți de scrupule, spunând una – așa e democratic – și făcând cu totul altceva. Cam ciocoi așa, după vorba cântecului de la sfârșitul textului. Adică corupți, Domnule, hai s-o nu mai dăm pe după colț.

Crima organizată – e o banalitate sociologică afirmația – nu este o cauză ci un efect. Efectul corupției din societate. A acelei corupții care în pilda dată mai sus este putreziciunea care cuprinde încet corpul societății, pornind, da, exact ca în cazul peștelui, de la cap. Adică din vârf. Adică de la domni, aleși, indiferent cum îi numim, de la cei care ne conduc și ne administrează.

Oare de ce acționează poliția cum acționează? Oare de ce Justiția se face că plouă mereu și umblă pe stradă tot timpul cu umbrela legilor care nici nu servesc la altceva. Decât să apere justiția de oprobiul publicului. Legi făcute la grămadă, anapoda, una peste alta, corupte în profunzimi de interese necurate și de lipsa de interes pentru mersul spre bine a societății.

Crima organizată, interlopii se manifestă doar dacă au drumul bătătorit de corupția elitei administrativ-politice, dacă au susținerea indirectă dar evidentă a acestei clase corupte.

Exemplele sunt nenumărate: vezi lumea haiducească de la noi care dispare în momentul în care lumea veche a exploatării crunte a țăranilor dispare. Vezi demantelarea rețelei din Chicago a lui Al Capone. Sunt multe astfel de exemple, inclusiv recente la noi: traficul cu carburant își pierde obiectul muncii, nimeni nu mai face contrabandă cu adidași și blugi din moment ce se găsesc la prețuri accesibile la fiecare colț de stradă.

În fond crima organizată oferă contra cost ceea ce, din anumite motive, cei care răspund de asta oficial nu o pot sau nu vor s-o facă. Țigările sunt ultrascumpe – mă rog sunt dăunătoare, dar pe ideea asta ar trebui să se pună etichete cu moartea și pe băuturi și alimentele pline de chimicale din supermarketuri – mai ales datorită impozitelor și accizelor care merg la bugetul central, iar bugetul central, știți DVS cum e, se împarte cum se împarte acolo sus, acolo unde cineva sau mai mulți își fac partea, exact așa cum susține o altă înțelepciune din popor.

Și mai simplu: atunci când un hoț te fură își face doar meseria, dar dacă te fură cei care sunt aleși pentru a face legi și a respecta legea, atunci nu mai sunt prea multe de făcut. Atunci când oameni care se îmbogățesc din politică, fără să poată arăta nimic, nicio realizare care să explice această îmbogățire, atunci distincția dintre crima organizată și politica coruptă este în favoarea interlopilor pe bune. Măcar ăia nu te amețesc cu texte, nu încearcă să te convingă că fac ce fac în interesul tău, nemaivorbind de faptul că își asumă un risc. Unul pe care cei care dau legi, dar nu le respectă nu și-l asumă.

Și mai simplu: de hoți te poți apăra, dar nu și de cei care îi patronează prin corupție…