Enola Day: Presa mafiotă

    de E. Nola | 10 decembrie 2015, 12:33 PM | Opinii | Recomandările editorilor

    19

    Am fost întrebat de mai mulți și de mai multe ori, ce mi-a venit de am început să colaborez cu Special Arad după ani buni în care apăream cel mult sporadic în presă.
    Răspunsurile mele au fost în funcție de cel care îmi punea întrebarea.
    Mai mult evazive, pornite din convingerea că unul care nu are de-a face cu jurnalistica oricum doar poate bănui despre ce vorbesc. Eram evaziv și dintr-un alt motiv: ca unul care a intrat în presă odată cu evenimentele din Decembrie ’89 – am început cu câteva luni mai înainte, spun eu pentru cei care observă acest fapt, să pregătesc terenul – nu mă simțeam în apele mele constatând degradarea rapidă a jurnalismului românesc.
    Am scris și despre acest fenomen, observând că a început în provincie la începutul acestui mileniu, extindându-se rapid ca o boală care pornește de la degetul mic și ajunge rapid la inima bolnavului. Inima acestui bolnav fiind totuși la București, mare, puternică și tânără, o vreme m-am amăgit în forța de refacere a organismului, sperând în infuzia de sânge proaspăt, adică în tinerii jurnaliști care au venit din urmă în ultimii zece-cinsprezece ani.
    În cei veniți din măruntaiele în putrefacție ale presei comuniste, mărturisesc acum, n-am avut încredere niciodată. Desigur, Cristoiu, Nistorescu și ceilalți au învățat ceva meserie, mai ales la nivel stilistic-literar – în presa despre care vorbim diferența dintre jurnalist și scriitor era ocultată din rațiuni de autoapărare – dar caracterul, atitudinea profesională, esențiale pentru jurnalist, le-au fost infectate iremediabil de mentalitatea propagandistică a practicii în național-comunismul ceaușist.
    Aveam și am o slăbiciune și o scuză pentru cel care a devenit vestit prin acronimul numelui său: CTP.
    Scriitor sience-fiction de la naștere, Cristian Tudor Popescu, un bucureștean dat naibii, compensează compromisurile inerente prin atitudine, greșelile sale, nu puține, pălind în umbra temperamentului său vulcanic atât de necesar în vremuri tulburi. Desigur, anii petrecuți la Adevărul lui Tinu – de fapt o Scânteie camuflată securistic – atârnă greu în balanță dar forța personalității jurnalistului-scriitor pare mai puternică decât suma greșelilor sale.
    Dar să ne înțelegem: jurnalistul dintotdeauna și de oriunde nu excelează neapărat prin fibră morală sau comportament ireproșabil.
    Ceea ce este decisiv rămâne conștiința acută a chemării sale, atitudinea sa profesională de cocoș în vîrful grămezii de gunoi din gospodărie, intransigența sa în căutarea și prezentarea faptelor, indiferent de natura lor, a faptelor care stau la baza adevărului, a faptelor care nu convin dar fără de care societatea trăiește într-o nevrotică autoamăgire.
    Rămâne esențială din acest punct de vedere observația lui George Orwell despre caracterul opozant și critic al presei, butada atribuită lui după care un articol care nu supără pe nimeni este publicitate.
    Orwell a oferit și câteva reguli de reținut pentru jurnaliști.
    Le prezint pe scurt tocmai pentru a vedea, oare câți dintre cei care scriu în română astăzi în presă corespund cererilor sale: nu folosi niciodată o metaforă, o figură de stil folosită de alții, dacă ai un cuvânt mai scurt, folosește-l în locul celui lung, dacă poți renunța la cuvânt fără să alterezi sensul propoziției, renunță, folosește formele lingvistice active, nu cele pasive, nu folosi jargonul doar ilustrativ iar în final: renunță la oricare dintre aceste reguli dacă te conduc la ceva cu care nu ești de acord.
    Ei, având toate acestea în față, realizăm mizeria profesională în care trăiește presa românească din zilele noastre.
    Cu jurnaliștii săi formați după ’89 Decembrie cu tot. Cu un Turcescu imperativ și intransigent despre care aflăm că lucra și poate lucrează încă pentru serviciile secrete, cu un Dan Andronic arestat noaptea trecută pentru implicarea în afaceri necurate cu terenuri.

    turcescu

    Se întâmplă exact ceva ce n-are voie să se întâmple cu un jurnalist adevărat: imersiunea sa până la confuzie în mediul pe care trebuie să-l observe și să-l critice. Mafiotizarea presei nu este ceva nou sau tipic românesc. Tocmai de aceea avem instrumentele de studiu și metodele de prevenire. A te complace în această stare, înseamnă trădarea meseriei pe care ai ales-o.
    Nu este ușor, tocmai pentru că, prin datele meseriei, jurnalistul se învârte în lumea celor pe care ar trebui să-i observe și să-i descrie. Plină de avantaje și bani, această lume nu renunță la intenția de a-l compromite, de a-l cumpăra, de a-l dezarma într-un fel sau altul. În România zilelor noastre un jurnalist care are și casă de vacanță și alte astfel de privilegii, precum Dan Andronic și mulți alții, este de la început dubios.

    andronic

    Jurnaliștii n-au fost, nu sunt și nu vor fi oameni bogați. Ar fi de dorit să poată trăi onorabil din meseria lor, obișnuit ca orice funcționar public, în fond ei asta sunt prin intenția metafizică a meseriei lor: agenți de deratizare și asanare a vieții publice.
    În momentul în care fac pactul cu lumea pe care ar trebui să-l reflecte, sunt terminați iremediabil. Atunci putem vorbi de mafiotizarea jurnalistului iar prin extensie de mafiotizarea presei.
    Pe aici, în provincie, în această lume uitată la vestul țării, fenomenul s-a produs de mult, presa independentă este o iluzie, jurnaliștii devenind oamenii de curte ai potentaților economiei și politicii, în fond ai baronilor banilor murdari sau cel puțin dubioși.
    Și iată, am răspuns astfel la întrebarea cu care am pornit acest text: atunci când găsești în deluviu o insuliță, încerci să te salvezi ajungând pe ea. Măcar până se retrag apele.
    Special Arad mi s-a părut o astfel de insuliță în presa arădeană.
    Sper să nu greșesc, dar cel mai mult sper să vină cât mai repede soarele arzător care să sece mocirla…

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Special Arad este insuliță în presa arădeană…O redacție care a ajuns pe insuliță fără vâsle și chiar împotriva curentului…Nu s-au inecat și încă mai trimit semnale luminoase înspre corupția atât de aridă a uscatului (secătuitului) nostru oraș. Bravo lor și mulțumim și noi, cititorii, pentru colaborare, domnule Notaros.

      +4 voturi
      +1
      -1
    2. Răspund aici la primele două intervenții, mulțumind pentru aprecieri, asigurându-i pe Kidu și Jean Paul că în ceea ce mă privește nu am altă opțiune.
      Din păcate sau fericire, depinde de starea în care mă aflu, am o hibă din naștere: fac alergie la falsitate.
      Atât a mea – asta mă deprimă cel mai mult – cât și a celorlalți.

      +2 voturi
      +1
      -1
    3. Da, E.Nola Felicitări pentru alegere, chiar dacă nu cred că era nevoie și de justificare. Dar, cam „metaforică” părerile despre vechii și noii ziariști. Și cam de suprafață, aș zice. Dacă aș fi tânăr jurnalist nu aș înțelege cum e mai bine: să fiu bun meseriaș sau imaculat ca om. Cum e mai bine: să scriu aiurea dar să fiu curat sau să fiu bun în meserie dar pot fi și „colonel”? Știu, ideal este să fii și bun și onest, să fii imaculat și, dacă se poate, să prestezi gratis – Alin s-ar bucura foarte mult 🙂 Dar, uite, nici CTP nu este imaculat, poate că este onest însă chiar nu am certitudinea că nu este defel „virusat”. În schimb, da, are cam tot ce-i trebuie pentru a fi ziarist adevărat. Și-atunci, Turcescu? Doar pentru că a recunoscut? Întreb și eu, așa, ca simplu consumator de presă (sau, poate, ca… observator de presă). Și mă mai întreb ce înseamnă, de fapt, mafiotizarea presei? Oare, propagarea în spațiul public a unor inepții, a unor materiale (articole) concepute și scrise prost, nedocumentat, înseamnă mafiotizare? Poate, nu. Dar, dacă înseamnă da? Ce ne facem atunci?, pentru că va trebui să discutăm și despre „știința” jurnaliștilor, despre exercițiul documentării și despre știința conceperii articolului, plus, ultima pe listă (!), știința scrisului. Îi scriam, astăzi, unui prieten că mi-aș dori să văd/citesc un material de presă pornind de la un rahat de câine de pe trotuar, nu doar fotografiat și comentat în fugă de jurnalist. Mi-aș dori să-l văd pe primar chemat la fața locului și să explice de ce este acolo acel rahat (nu de ce l-a făcut câinele!), să-i văd tot la fața locului pe directorii firmelor care au contracte pentru curățat trotuarele, pe cei de la ecarisaj și așa mai departe. Dar, jurnalistul se teme de primar, nu-i poate chema pe cei de la firme pentru că precis au ceva publicitate, de cei de la ecarisaj nu știu nimic pentru că sunt tineri… Așa că cititorul (cetățeanul) primește un „reportaj” de doi bani, de rahat despre un rahat 🙂 Dar, astea sunt amănunte pe care probabil le vei dezvolta cândva chiar aici, la Special. Până atunci, ți-aș spune Isten hozot, dar nu știu dacă e binje scris, așa că, bine ai venit!

      0 voturi
      +1
      -1
      • Mersi de Isten hozott, ai ratat doar t-ul dublu de la trecut, atâta bai să fie!
        Nu mă justificam, însă fiind vorba de o breaslă căreia încă îi aparțin, am considerat să discut tema din interior, cu mine inclusiv. Nemaivorbind de faptul că relatam un fapt.
        Sigur, este clar că ne cunoaștem din presă, întrebările tale retorice dovedesc asta cu vârf și îndesat, însă exemplul tău cu rahatul de câine ne desparte.
        Eu nu cred într-o presă care trage la răspundere – este treaba justiției – sau care îi scoate pe primari pe stradă.
        Cred într-o presă profesionistă care își face treaba, aceea de a scoate la lumină mizeriile ascunse sub covor sau după ușă.
        Dacă face asta fără rabat la fapte, și-a făcut treaba și va câștiga și încrederea cetățeanului fără de care ea de fapt nu există.

        +1 voturi
        +1
        -1
    4. strugurii sunt acrii, nu- i asa?

      CE sa mai zic, ai atata dreptate incat ma mir ca nu ai iesit cu sabia de justitiar pe coclauri..intradevar, e tare bine pe o ,,insulita” dle…
      dar avand in vedere ca inainte ati incercat fara succes sa intrati in colectivul redactional al unor gazete de renume precum Viata Aradeana,glasul Aradului si chiar sa va croiti, fara sansa, fireste, o cariera in tv la Baricada, nu-i asa ca strugurii nu sunt deloc dulci, ci foarte acrii::?
      daca special arad ar fi avut vreo personalitatea de geniul si puterea de munca a celor ce conduc destinele celor mai influenti vectori media aradeni, nici sa te trimita dupa tigari nu erai bun. eventual numarai pestii de la Padurice in speranta ca te vor baga in seama cand ies sau vin la slujba. Inchei spunand: cine se aseamana se aduna!!!

      --2 voturi
      +1
      -1
      • Din păcate, cu acest comentariu este o mare problemă. Cunosc autorul și mă doare gestul său incalificabil. Știe că minte dar nu-l interesează, vrea doar să răzbune ceva care s-a întâmplat ”iexclusiv” în mintea lui încețoșată.
        Nu m-au interesat niciodată jignirile și amenințările, în presă trebuie să te obișnuiești cu ele, țin de efectele colaterale ale meseriei, pe urmă le consideram arma unor oameni care nu au altele, însă atunci când vin din partea unuia pe care l-ai ajutat mult chiar că este dureros.
        Iar cel mai prostesc gest – inclusiv în presă – este să încerci să contracarezi niște minciuni.
        Ieși prost, oricum…

        +1 voturi
        +1
        -1
    5. revista de satira ,,ochiul vesel”; tv ,,baricada”- singura televiziune neafiliata politic; ,,europeanul”- a carui forta editorială depaseste cu mult cotidianele nationale ; , ,,viata aradeana”- revista culturala si de real interes public; ; ,,viata de pretutindeni”- ce prezinta evenimentele de pe mapamond fara a fii subiectiva..sunt adevaratele institutii de forta ale presei aradene!pentru ca cetatenii au nevoie de o informare coerenta si corecta, fara intruziune politica!
      nu existi daca nu apari acolo!

      --2 voturi
      +1
      -1
      • Observ cu melancolie că am dat cu bâta-n baltă.
        Cu un peștișor care se simte vizat dacă nu atins chiar.
        Menționez că nu m-am gândit la nimeni din Arad în mod special atunci când am scris textul. Referințele locale sunt marginale, exemplele, nominalizate, fiind din presa centrală, așa cum se poate verifica.
        Nu arăt cu degetul, sunt convins că sunt și la Arad destui jurnaliști advărați puși în imposibilitatea de a-și exercita profesia așa cum trebuie și cred și ei de cuviință. Intervenția mea de acum a fost tocmai în sprijinul lor.
        Însă nimeni nu poate susține cu onestitate că există acum la Arad o efervescență a presei libere așa cum a fost, de exemplu, în anii nouăzeci. Iar dacă vine vorba de persoane, nu m-am ferit să-i nominalizez dacă consideram că merită. Și în bine și în rău.
        Așa că transmit de aici peștișorului de aur al presei arădene sincere condoleanțe la moartea unor iluzii cu care s-a înconjurat ca peștele pe uscat.
        Nicio problemă: balta mai are pește…

        +2 voturi
        +1
        -1
        • O, sigur că ne cunoaștem! Doar am… observat împreună. Evident, nici eu nu cred că rolul presei este să judece, în sensul de a împărți dreptatea – în alt sens, de la Descartes încoace, dacă tot cugetă, poate să și judece 🙂
          Dar, dacă tot ai văzut rahatul cu pricina și te-ai hotărât să faci din asta un act de presă și dacă, la final tot pui un verdict, retoric, în cel mai „profesionist” mod (alo, ce face X?), atunci, vorba ta, avem o problemă. În lipsa unui astfel de verdict, poate fi o simplă relatare (nu despre regele David…) și gata. Dar, cum spuneam, dacă nu reziști tentației de a da verdictul, atunci du până la capăt efortul și adună tot ce trebuie pentru susținerea acestuia.

          0 voturi
          +1
          -1
          • Ei, acum când am stabilit în mare împreună datele situației și a problemei – pe care o avem, nu-i așa? -e onest să spun: nu prea înțeleg unde bați cu textul meu. Că nu este destul de documentat, nu este susținut de argumente solide, nu intră în miezul chestiunii, ajunge la verdict fără probe?
            Este doar o piesă publicistică, nu un reportaj sau investigație, un text asumat subiectiv care a pornit de la reținerea lui Dan Andronic. Acesta a fost apropoul de la care am pornit sau care a pornit în mine șirul de ”judecăți” în sens cartezian într-adevăr. Nu în sens juridic iar verdictul – privind mafiotizarea presei – era dinainte stabilit.
            De fapt, dacă tot observăm împreună, mafiotizarea a început chiar pe vremea când o făceam pe bune, prin intrarea în presă a unor potentați de genul Voiculescu, Prigoană, Vântu, mai ales pe televiziune, printul fiind deja în scădere și oarecum venind la pachet.
            Aceștia în foarte rare cazuri s-au implicat în presă pentru câștiguri, scopul lor era susținerea afacerilor lor obscure prin realizarea unui pol de presiune prin presă, altfel spus presa a părăsit domeniul interesului public, devenind un instrument de presiune, o ”armă” cu care concurența poate fi amenințată, chiar ucisă moral.
            Cam asta înțeleg eu când spun mafiotizarea presei.
            Fenomenul s-a întâmplat și la Arad, la ora actuală nu este nici un secret cine pe cine servește, al cui este West și Vestic, Glasul, ARQ, aradonul fiind un fel de proteve arădean în care interesul grupului internațional îi scoate din lupta directă la baionetă, făcând din ei niște oportuniști care servesc mereu trendul care pare să câștige.
            Restul sunt publicații online ieftine și fără pretenții care asigură supraviețuirea unor jurnaliști care încearcă să se descurce printre peștii cei mari ai bălții.
            Bineînțeles, contra cost. Mai nou nimic nu se dă gratis, cadourile până și sub pomul de crăciun trebuie să arate clar de la cine sunt…

            +1 voturi
            +1
            -1
            • Nu am nicio problemă. Acest răspuns trebuia atasat la alt comentariu-răspuns, care incepea cu „multumesc pentru Isten hozott”, nu la acesta. Enfin. Voiam doar sa incerc să ne armonizăm părerile in ceea ce priveste rolul presei. Dar, dacă veni vorba de mafiotizarea presei, de acord cu ceea ce ai scris.

              0 voturi
              +1
              -1
    6. Pentru VM, că nu lasă mai mult de trei replici la comentariu.
      M-am prins și…m-am descurcat.
      Nu e nicio problemă, mi-a făcut plăcere schimbul de idei, nu mă consider infailibil dar îmi apăr punctele de vedere până la capăt. Adică până îmi dau seama că am dat-o-n bară.
      Aici nu e cazul nici la mine, nici la tine.
      Toate cele bune și te aștept în continuare la comentarii!

      +1 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    4 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.