Nu mă sesizam dacă nu era apropoul legat de Domnul Mihăieș.

Se face, așadar, ca între zece și treisprezece Martie, un pic după ziua internațională a femeii, fără legătură, se pare, se organizează în urbe cea de a doua ediție a festivalului științelor umaniste.

Anul trecut am observat că la științe, nici măcar la cele umaniste, nu se prea organizează festivaluri. În mod normal. Postnormal este foarte posibil, postnormal everything goes.

Observăm acum, înainte de a ajunge la apropoul cu Domnul Mihăieș, că festivalul, în ediția a doua a sa, rămâne la fel de scheletic precum anul trecut întâiași oară și prima dată, insistând pe un cerc de cunoștințe și prieteni, nume bune, nimic de zis, renunțând până și la prezența arădeană a Domnului universitar Maci de la Oradea.
Invitații, în frunte cu Liiceanu și Patapievici, sunt șase, pe lângă cele două vedete va mai veni proaspătul redactor-șef de la Dilema Veche, Sever Voinescu, arhitectul Sorin Vasilescu, sociologul Barbu Mateescu, regățeni de altfel cu toții, Ardealul fiind reprezentat de bănățeanul apropoului nostru: Mircea Mihăieș.

Apropoul, mai precis un fel de postapropo prin complexitatea sa biunivocă, ține de Domnul Mihăieș doar în măsura în care tema, apropoul, ca să rămânem la ideea noastră fixă, festivalului este adevărul.

Și este, n-avem ce face, cea de a doua ediție a festivalului științelor umaniste de la Arad are ca temă, apropo, cum am mai specificat, adevărul.

Nu știu cine, când și de ce a propus această temă. Îi bănuiesc pe cei doi din primul rând, filozofi ca meserie de bază, ei sau careva din ei doi apreciind că adevărul reprezintă, pe lângă căutările cotidiene degeaba, principalul obiect de studiu al filozofiei. Spre deosebire de iubitorii înțelepciunii, sociologii sunt interesați mai degrabă de procente și sondaje, arhitecții de secțiunea de aur și de prețul materialelor prime iar domeniul reprezentat de Domnul Voinescu nu știm exact de ce este mai interesat. Avem bănuieli, dar le ținem deocamdată pentru noi.

Cu atât mai mult cu cât apropoul nostru nu este Domnul Voinescu, ci Domnul Mihăieș.

Iar acest apropo se formulează ca un postapropo postmodern după cum urmează: ce treabă are mai nou Domnul Mihăieș cu adevărul?

Să nu ne bănuiți de naivități gratuite, cunoaștem bineînțeles relațiile Domnului Mihăieș cu Domnul Patapievici și cu Timișoara. Altfel spus, problema noastră nu se referă la de ce a fost invitat Domnul Mihăieș, asta este cât se poate de evident, ci la tema festivalului: dacă Domnul Mihăieș a fost invitat în cele din urmă, de ce nu s-a schimbat tema?

Sau poate greșim noi? Ultima poziție/funcție/post, un fel de postpost mai exact al Domnului Mihăieș să fie de fapt o mărturie a calificării sale absolute pentru managementul adevărului? Folosim termenul de proveniență anglo-saxonă pentru că e la modă și pentru că Domnul Mihăieș chiar le are cu engleza, observațiile noastre dovedind faptul că prin management, dacă ții tare la treaba asta, poți ajunge și în rai. Nu organizare, nu îngrijire, nu mânuire, ci management.
Asta face de o vreme și Domnul Mihăieș la U.S.R. – Uniunea Scriitorilor pentru cei mai puțin preocupați de cele spirituale – se ocupă de managementul situației create prin revolta unor membrii – între timp deveniți nemembrii tocmai în urma managementului – ai uniunii.

Domnul Mihăieș este, cum vă spuneam, de o vreme, președintele Comisiei de Monitorizare, Suspendare și Excludere din Uniunea Scriitorilor iar la Arad va prezenta prelegerea cu privire la adevărul conținut în manuscrise, corecturi și ciorne.

După cum vă puteți da seama și singuri lucrurile se leagă: unde, cum se poate trăda un om care scrie, un scriitor cu alte cuvinte, cum poate fi monitorizat el mai bine să se vadă dacă este demn de rămânere sau, dimpotrivă, de suspendare sau excludere. Păi, sigur că da: în manuscrise dar mai ales în corecturile din aceste manuscrise, fără să mai vorbim de ciornele care cuprind ideile cele mai spontane, cele mai adevărate până la urma urmei.

Ar fi peste poate de postmodern să ne apucăm noi aici și acum să ne referim la Orwell, la Big Brother sau la Ministerul Adevărului. Ce ar fi, în perfectă consonanță cu părerea Domnului Mihăieș, să ne vedem noi de treaba noastră, să nu ne băgăm nasul acolo unde nu ne fierbe oala, să nu venim cu șmecherii dintr-astea de amețit proștii și mai ales, dar mai ales, să nu ne închipuim noi că mărgeluțele sunt pentru porci.

Numai că problema noastră este mult mai simplă de atâta. Nefiind afiliați de niciun fel și nicăieri, nu putem fi monitorizați, suspendați sau excluși, despre adevăr gândim în termenii simpli ai omului din popor considerând că un om știe întotdeauna când minte iar dacă chiar nu știe are o problemă nu filozofică, ci medicală iară dacă neagă existența adevărului absolut susținând atotputernicia adevărulului relativ, prin asta el nu devine filozof, ci politician sau în cel mai bun caz președinte de comisie.

Nu prea contează ce fel, poate să fie și a adevărului sau a festivalului, comisie să fie…