Formularea din titlu îi este atribuită de către Mark Twain lui Disraeli, dar nu este sigur dacă nu e chiar ideea lui Twain însuși.

Așa cum nici formularea: „Nu cred în statistici, decât în cele falsificate de mine”, nu i se poate atribui lui Churchill, așa cum se face de obicei. Mai verosimil este că vine din „laboratorul” de propagandă al lui Goebbels, tatăl propagandei moderne, un personaj de neocolit atunci când vorbim de politica zilelor noastre.

Propaganda, deși numită astfel și aplicată încă din secolul XVII de către iezuiți (De Propaganda Fide) în sprijinul catolicismului în lupta sa cu bisericile protestante, a devenit în politica modernă un element de bază, de fapt greu de distins de politica pe care o servește.

Ideea este simplă: crearea unei imagini proprii convenabile nouă și a unei imagini profund negative adversarului nostru, indiferent de „realitatea din teren”, mai precis indiferent de starea reală a lucrurilor, niciodată negre (răul absolut) sau albe (binele perfect), ci oscilând în funcție de situație între cele două extreme.

Din nefericire, presa, așa cum s-a născut ea în ultimele două secole, a fost de la început vectorul principal al difuzării manipulării și propagandei, firesc dacă ne gândim la impactul noilor forme de presă din zilele noastre asupra mentalului colectiv universal.

Am considerat necesară această introducere mai lungă, având în vedere dimensiunea nemaivăzută a fenomenului propagandistic și a manipulării legate de „pandemia secolului”, așa cum este alintată de către unii infecția pornită din China (nu știm de unde, cum și când exact) și care a dus la măsuri nemaivăzute pe plan mondial. De fapt la o carantină sau lockdown universale, urmată de psihoza inerentă unor asemenea evoluții, în fond oamenii reacționează demăsurat și anarhic (chiar dacă previzibil) la măsuri nemaipomenite, auzite și văzute.

Politicienii, cu grija lor neîntreruptă pentru propria imagine, au făcut restul, erijându-se, așa cum fac întotdeauna în asemenea cazuri, în salvatorii patriei, chiar dacă habar nu aveau la început cu cine se confruntă și ce ar trebui să facă. În loc să lase locul specialiștilor, președinții și prim-miniștrii au ieșit în față, explicând, analizând și liniștind poporul, ceva de genul: nu vă fie teamă cât mă vedeți pe mine.

Poporului exact atâta i-a trebuit, știind din experiență ce bază poate pune pe asemenea vorbe. Că se numește Donald Trump sau Boris Johnson, Orban de ambe dextre sau Iohannis, contează mai puțin, ceea ce este mai important în acest caz este că ei, nici unul dintre ei, nu se pricep, nu sunt specialiști, de aceea ceea ce fac nu se numește informare și grijă, ci propagandă și manipulare.

Urmarea s-a văzut. Acum când presa a devenit universală și personală în același timp, prin site-urile de socializare și platforme online, fiecare fiind și cititor și jurnalist, rezultatul a fost pe măsură. Dincolo de scandalul mediatic generalizat, au început să prolifereze pe toate gardurile și adresele online teorii conspiraționiste, de la cele mai sofisticate (oculta mondială), până la cele mai concrete și infantile (Billy Gates).

Și ca totul să culmineze în absurd, toți am devenit specialiști în statistică.

Problema cu statistica este că dincolo de faptul că este un domeniu al matematicii, ea s-a integrat în studiul fenomenului uman prin puzderia științelor omului care se folosesc de ea, începând cu demografia, continuând cu economia și sociologia și terminând inclusiv cu virusologia. Oricât de deștept ai fi, dacă nu ai calificare în aceste domenii, tot ce spui, luând ca bază o dată statistică, exprimi doar o părere, una care merge de la avizată până la prostie, și nu o informație folositoare.

Omul necalificat gândește în analogii, nu în raționamente sofisticate. Adică prin comparații, ca s-o spunem mai simplu, iar aceste comparații depind de nivelul său de inteligență și cunoaștere. Dar nici dacă este foarte deștept și avizat prin comparații nu poate merge la esența chestiunii – în realitate nu există două lucruri sau două fenomene identice – iar dacă stă prost cu coeficientul de inteligență și cu nivelul de cultură va ajunge să compare mere cu pere, așa cum foarte plastic se exprimă înțelepciunea generală, aia pe care o neglijăm de regulă pe site-urile online.

Iar toate astea împreună: lipsa de onestitate a politicienilor, recursul lor permanent la propagandă și manipulare plus tendința digitală comună a poporului online de a ști toate și orice, formează în cele din urmă ghiveciul toxic în care ne aflăm acum.

Purtăm măști peste tot, inclusiv în veceul de acasă, fără să știm de ce sau nu purtăm fiindcă știm noi de ce, ne oripilăm în fața cifrelor care nu mai fac distincție între una sau alta, așa cum ar fi rostul lor, realizând în cele din urmă că toți sunt proști în afară de cel care tocmai vă vorbește.

În cazul de față cel care vă vorbește, tocmai pentru a preveni orice neînțelegere și interpretare neavenită – oricum vor fi și vor veni – se declară aici și acum cam prostuț de felul lui.

Pe bune…

(Ilustrațiile în ordine: Disraeli, prim-ministru al Regatului Unit, Mark Twain, scriitor, Churchill, prim ministru al aceluiași regat, Goebbels, ministru al propagandei sub Hitler și vestita Trudl Junge, femeia obișnuită, secretara lui Hitler, pe memoriile căreia s-a bazat filmul „Ultimele zile ale lui Hitler”, Der Untergang în original)