Fugim până la Oradea.

De data aceasta nu pentru a admira realizările lui Bolojan. Mai precis și pentru asta, din moment ce vom porni de la acțiunile sale din ultima vreme privind „reformarea” culturii orădene.

Din păcate, trebuie să îi atragem atenția Domnului inginer Bolojan că nu este original, la Arad s-a făcut demult ceea ce încearcă Domnia sa la Oradea. Și tot de un inginer.

Domnul inginer, doctor în comunicare, Gheorghe Falcă, a reușit de ani de zile să „raționalizeze” cultura din Arad, să desființeze autonomia unor instituții precum Teatrul de Marionete sau Casa de Cultură a Municipiului, introducându-le într-un colhoz cultural pe modelul patentat de altfel încă în perioada interbelică de toți liderii care se scotocesc după pistol atunci când aud de cultură.

Așa că reducerile de personal de la teatrele din Oradea și preconizata unire – e vorba de teatrul în limba maghiară cu cel în limba română – sunt doar expresia unei atitudini mai generale din ultima vremea, aceea în care ingineri și vânători, pescari sportivi care fac contabilitate din viața lor, își exprimă convingerea lor bazată pe cifre. Această convingere se naște la ei încă în prima tinerețe, atunci când, neumblați la teatru și expoziții sau la concerte, fără să mai vorbim de biblioteci, dar vrăjiți de binefacerile tehnicii moderne, încorporate mai nou în telefonul deștept și portabil, ajung la concluzia că, pardon, cultura nu produce, ci consumă bani, ceea ce în lumea bazată pe ideea maximizării profitului, li se pare o contradicție în termeni.

Lor nu le trece nici măcar prin cap că până și formularea acestei idei viermuitoare se datorează faptului că, așa superficial cum am prezentat, ei s-au născut și au crescut într-o cultură, sunt, cum s-ar spune, produsul unei culturi. Și care are o valoare care nu poate fi exprimată în bani.

Tocmai asta este poanta, atacul împotriva culturii din totdeauna se bazează pe neînțelegerea ideii că valoarea autentică, cea care reprezintă întruparea valorilor supreme transcendentale – scuze că mă bag în filozofie, dar este vorba, spun pentru ingineri, de chestii pe care ei le știu de la biserică sau școală, gen: credință, patrie, națiune, popor, adevăr, dreptate, frumos, mântuire, sfințenie etc. – nu poate fi exprimată în bani, este dincolo, tocmai pentru că este perenă, de orice încercare cantitativă de a o exprima.

Cultura nu este socoteală, ci emoție și înțelegere.
Spun pentru Domnul Bolojan, că, oricum, cu Domnul Falcă deja e târziu, banii și puterea se duc, ceea ce rămâne este cultura. E simplu, rămâne dacă este ce. Dacă nu, nu. Rămâne pustiul, neînțelegerea, scandalul.

Sunt convins că Domnul Bolojan – cu Falcă nu se punea problema – crede că este trendy. Că se încadrează în tendința generală a lumii, că este modern și rațional, chiar un capitalist de frunte care vrea ca și la noi să fie ca și la ei. La ăia dezvoltați, adică, la occidentali cum ar veni. Organizat, rentabil, eficient, noțiuni importante de altfel, cunoscute inginerilor și administratorilor zilelor noastre chiar dacă nu au studiat la Oxford sau Harvard, ci au crescut mai mult pe serialul Dallas dat la televizorul lui Ceaușescu ca să se vadă putrefacția lumii occidentale.

Este vorba însă de o eroare de percepție, de o confuzie în termeni, de o identificare greșită, Domnule Bolojan. Occidentalii, lămuriți mai demult, știu că fără cultură toate celelalte sunt apă de ploaie. Mai precis totul își primește valoarea în funcție de cum se integrează, cum se raportează la cultura trecută, prezentă și viitoare a societății dintotdeauna.

Americanii, chiar dacă bagă bani colosali în comerț și armată – ce să faci, sunt Roma zilelor noastre – se feresc să se bage în treburi de cultură. De politicieni, manageri și administratori vorbesc. De altfel, numa așa, în treacăt, vedeți ce a pățit primul lor președinte care nu a respectat această regulă, crezându-se priceput în toate, mai ales în cultură. Și mai ales pe Twitter.

Că, de fapt, aici e buba. Exprimată în spiritul trecător al vremurilor noastre, caracteristică tuturor perioadelor de tranziție, în convingerea că în lumea cea nouă a comunicării digitale și a exploziei divertismentului digital facil, nu mai este nevoie de cultură, mai precis: cultura, în sens tradițional, nu mai este, a fost îngropată cu surle și trompete pe platformele noii realități: youtube, Facebook și toate celelalte cunoscute fanilor care își usucă ochii în fața ecranelor.

Mai pe inginerește: e vorba de o confuzie, de o identificare greșită, cum am spus mai sus. Aceea în care se pune semn de egalitate – ce să faci, inginerii gândesc cantitativ – între divertisment, distracție, adică și ceea ce este cultura.

Cum am spus cultura nu este distracție și nu poate fi cuantificată, asta e marea problemă a administratorilor cu ochii pe tabla înmulțirii. Mai rău e că din această cauză cei care vor să cuantifice totul, inclusiv greutatea sufletului – apropo, ați văzut filmul 21 de grame de Alejandro Gonzales Inarritu? – ajung la concluzia că, pardon, cultura nici nu există de fapt, e o vorbă a celor care se cred mai deștepți și deosebiți pentru a umili pe cei care nu sunt ca ei, indiferent că sunt ingineri sau politicieni.

Ceea ce vreau să zic e că sunteți pe o cale greșită, Domnule Bolojan.
Nu vă luați după Ghiță Falcă. Și vedeți că occidentalii sunt cum sunt, dar înainte de toate sunt și șmecheri. Se fac că totul e profit, că totul e calcul și eficiență, dar nu uită nicio clipă de cultură.

Nu de alta, dar cum am spus, banii se duc, oamenii mor, casele se prăbușesc, din porci se face cârnaț și în tot acest timp, chiar și fără să știe, oamenii citează din Shakespeare, dacă vă spune ceva acest nume: to be, or not to be, that is the question…

PS: Kulturkampf înseamnă bătălie sau luptă culturală și vine de pe vremea „unificatorului” Bismarck, referindu-se la încercarea acestuia de a limita influența bisericii, îndeosebi catolice, în viața Germaniei.