De cele secrete vorbesc, normal. În frunte cu SRI, dar nici celelalte nu stau degeaba.

Nu vorbesc așa de la mine, mă bazez pe cele spuse de alții, mult mai studioși și documentați ca mine. Nu le dau numele, că știți cum e, cu serviciile niciodată nu știi. Ți-o coc când ți-e lumea mai dragă.

De altfel, cam asta este diferența dintre democrația românească și cea din celelalte state din UE. Nu că acolo „serviciile” nu s-ar băga defel, dar se bagă mai altfel, mai discret, mai cu grijă.

De altfel, cam la asta s-au gândit analiștii când vorbeau de democrația noastră originală: în țărișoară serviciile au un rol politic de multe ori decisiv de la începutul începuturilor, să nu credem că Ceaușescu și Securitatea sa celebră reprezintă așa un accident.

Apropoul este demisia șefului de la SRI, Eduard Hellwig, oarecum așa pe nepusă masă. Acum, la nici un an de la declanșarea nenumăratelor alegeri de la anul. Analiștii noștri se uită unul la celălalt și nu mai știu ce să creadă. Cum așa, se duce înaintea lui Johannis? Oare care-i șpilul, nu de alta, dar șeful de la SRI fiind întotdeauna omul președintelui, se duce doar după ce se duce și președintele.

Își bat capul de pomană, știu și ei asta, fiindcă tocmai în asta constă forța serviciilor secrete: n-ai cum să afli ce se întâmplă de fapt, iar dacă totuși afli câte ceva, trebuie să ai mereu în față că tot o manipulare este.

Problema cu serviciile în România este, așadar, veche, influența lor asupra politicii și a vieții publice în general mult mai intensă față de normal. Dar, tot așa cum observă analiștii mai pregătiți și mai deștepți decât mine, în toate astea sunt și avantaje, nu doar dezavantaje. Prima și cea mai importantă ar fi controlul corupției.

Da, asta e, dacă nu v-ați dat seama până acuma, un domeniu în care serviciile noastre excelează, făcând tot posibilul ca această corupție să nu ajungă prea departe, să fie strict controlată și folosită așa cum trebuie. Desigur, este un domeniu vast și greu de pătruns, dar care exploatat bine asigură serviciilor un rol regulator sau altfel spus rolul arbitrului în jocul politic.

Partea negativă este că astfel democrația noastră există mai mult pe hârtie și în visele noastre. Nu este ceva greu de înțeles, doar oarecum obscur și niciodată asumat modul în care astfel decizia politică este scoasă din mâna alegătorilor și mutată în manevrele niciodată publice la nivelul serviciilor.

Desigur, noi votăm în cele din urmă, însă doar pe cei pe care ei ni-i prezintă. Cei care reprezintă garanție pentru ei, ceilalți fiind eliminați relativ repede și ușor, fără șanse să devină candidați.

Altfel spus, noi votăm pe cei pe care ei ni-i oferă oarecum pe tavă, gata de politică, curați, uscați, hotărâți să corespundă idealurilor superioare pe care le reprezintă serviciile secrete. Mai ales acum, după ce vremea partidelor de masă a trecut, nu mai este niciun partid care să ajungă la majoritate – eventual cu ajutorul neprecupețit al lor –, terenul este deschis tuturor jocurilor imaginabile.

Privită de aici, demisia lui Hellwig, omul care „l-a făcut” pe Johannis este ceva absolut normal, având în vedere anul care vine. La cunoștințele sale și la terminarea mandatului lui Johannis, este omul cel mai bun să iasă în față în alegerile care se apropie. Nu neapărat pentru vreo funcție politică importantă – desigur, un mandat de europarlamentar se subînțelege –, ci pentru a fi dirijorul din umbră și care nu mai poate fi legat de servicii. Chiar dacă, vezi exemplul lui Coldea, din servicii, după ce ai intrat odată, nu mai ieși decât cu picioarele înainte.

E mare nevoie de un astfel de dirijor care le știe, având în vedere situația politică din țară. Ca urmare a celor povestite mai sus, partidele s-au transformat în grupuri de influență, iar politicienii în actori mai mult sau mai puțin comici. Firesc, alegătorul este debusolat, nu știe pe cine să aleagă, pentru că mai nou toți sunt la fel, indiferent de partid. Tromboniști nevoie mare care n-au treabă cu interesul comun, ci doar cu interesele lor particulare. Unii mai deștepți și vicleni, alții de-a dreptul prostănaci, dar toți interesați doar de ce îi doare pe ei.

În fond, nu-i așa, țara e pe mâini bune, au alții grijă de ea, ce să se strofoace ei?

Așadar, e nevoie de nițică muncă aici, ceva special, niște manipulări și dezinformări de trezit alegătorul. Și direcționat, desigur, acolo unde este mai mare nevoie. Iar pentru toate astea nu există acum unul mai bun ca Hellwig.

Omul mai are și alte avantaje – nu în cele din urmă numele cu rezonanță germană – dar esențialul rămâne: în această situație în care nu mai există diferențe între dreapta și stânga, nu mai există niciun politician care să iasă în evidență prin programul și intențiile sale, jocul trebuie regizat de un maestru ca omul-spectator și votant inconștient să aibă impresia că participă la un spectacol pe bune.

Data viitoare despre politicienii care se dau mari, se cred vedete, dar sunt și ei doar simpli actori într-un scenariu care nu mai depinde de mult de ei.