Enola Day: Gunoiul și gunoaiele

    de Lajos Notaros | 26 aprilie 2018, 9:20 AM | Opinii | Recomandările editorilor

    1

    Problema mi s-a prezentat în chipul vecinului de vizavi.

    Nu cel mai în vârstă, cel care a mai văzut cum se deversa zăpada adunată din oraș în Mureș lângă podul de la Aradul Nou, cel de lângă el, mutat nu de mult acolo, cel care de fiecare dată când mă zărește în fața porții îmi face semne din mână de zici că l-a văzut pe Ceaușescu reîncarnat.

    Ieri a fost zi de strâns gunoiul, la noi e miercuri și sâmbăta, era spre seară și pubelele tot în fața caselor erau când îl văd pe om dând din mâini și trecând val-vârtej strada să-mi spună ceva foarte important, evident.

    Așa face el, dacă are ceva important de comunicat trece strada, în fond eu sunt mai în vârstă, nemaivorbind de considerația pe care o manifestă fluturându-și mâinile de fiecare dată când mă vede.

    Trebuie să mergem după pubele, îmi zice fără ocolișuri, așteptând evident curios reacția mea.

    Îi răspund lejer că am auzit și eu ceva despre asta, dar mi se părea absolut aiurea, pubelele se aduc la casă, cum adică, de când mă știu așa s-a întâmplat sau nu? Nu, zice vecinul cu o licărire de viclenie în ochi, eu m-am dus după ele și data trecută.

    Mă mir, gândesc și îi spun și cu voce tare, cum adică, să împingi un tomberon prin oraș, cine a mai văzut așa ceva?

    Se poate cu mașina, îmi spune vecinul.

    Da, chiar am văzut un video, îi spun, în care unul o ducea sus pe acoperișul unei Dacii Logan.

    Stăteam în fața porții, mașina mea lângă noi, vecinul zâmbea în continuare cu bunăvoință, chiar cu o anumită înțelegere pentru problema mea cu transportul pubelei.

    Uite, îmi zice, bâzâind la ușa din spate a mașinii, aici, dacă ridici șezutul, încap două pubele.

    N-aș crede, încerc eu să contracarez bunăvoința cetățeanului exemplar, dar nu reușesc să-mi exprim ideea până la capăt fiindcă apare celălalt vecin, cel care a mai văzut cum se devărsa zăpada în Mureș.

    Trecut de optzeci, se ține bine, e hotărât în toate, are idei foarte clare despre orice problemă.

    Vede din prima despre ce este vorba și-mi sare în ajutor din mers: Nici să nu vă gândiți. Au obligația să aducă pubelele. E în contract. Nu scrie nicăieri că eu trebuie să merg după ele. Ceea ce e mai mult decât normal. Și dacă n-am mașină? Să împing o pubelă dintr-o parte în alta a orașului? Hai, Domnule, eu înțeleg că trăim în Arad, dar nici chiar așa!

    Primul, cel tânăr, luat prin surprindere, își revine rapid: Nu e așa, sunt centre de împărțit pubele peste tot. Adică și în cartiere. Am înteles că la noi e pe Ardealul, la Centrul de bătrâni.

    Nu reușește însă să-și savureze pontul fiindcă din spate ne vine un ajutor nesperat.

    Soția celui de al doilea vecin, stând în ușă neobservată de noi, prinși în vâltoarea discuției, ne aude și, așa cum fac femeile, intervine tocmai atunci când ai nevoie. Mă rog, cine are…

    Da, așa-i, tocmai acum îmi spune prietena de pe Vișinului ce a fost acolo. Era să se ia la bătaie. S-au terminat pubelele în câteva minute. Cei mai mulți s-au dus degeaba.

    Ne uităm unul la altul, după care toți la ea. Intervenția ei ne-a luat pe nepregătite. Ea se uită neînduplecată fix la noi, repetând de câteva ori: Da, așa a fost, mai că nu s-au bătut pentru pubele.

    Cel mai repede își revine soțul. E clar, e pe teren propriu, știe ce are de făcut: Ați văzut? Despre asta vorbesc. Ăștia își bat joc de noi. Ne-au văzut cât suntem de fraieri și au ajuns la concluzia că pot face orice.

    Vecinul mai tânăr nu este convins. El de la natură este binevoitor, vede partea pozitivă a lucrurilor, găsește binele peste tot și în toate: Trebuie să-i înțelegem și pe ei. Așa-i la început. Mai greu. Cu timpul lucrurile se vor pune la punct. Am înțeles că au mașini noi.

    Nu trebuia să spună asta, vecinul mai în vârstă vede imediat breșa în apărarea mai tânărului și o exploatează de parcă e Cristiano Ronaldo: Și ce-i cu asta? Nu merg că-s prea noi sau ce?

    Așteaptă o secundă pentru efect și văzând că nu avem replică continuă în trombă: Eu am auzit altceva. Eu am auzit că e cusută cu ață albă. Mașinile nici n-au numere, n-au fost înregistrate, n-au niciun aviz, nici n-au voie să circule. Și de ce?

    Cu asta ne-a prins. Ne uităm unul la altul, eu cu vecinul mai tânăr, după care amândoi aruncăm ochii spre poarta de unde a venit atacul feminin. Soția nu mai era. Văzând cu cine și cu ce are de-a face, s-a retras la bucătărie am presupus noi, ce era să facem.

    Sesizând degringolada în care ne-a băgat, vecinul mai în vârstă continuă de parcă ar avea din nou 20 de ani: Ne iau de proști, asta e. Își fac mendrele, fac afaceri pe banii noștri, ce nu v-ați prins? Auzi, să-ți împingi pubela prin oraș! Dacă-i vorba, nici n-ai voie, că nu-i nici bicicletă, nici mașină, dar nici pe jos nu ești. Vă spun eu, ăștia i-au scos pe Polaris că nu le mai ajungeau banii și s-au gândit să pună ei de o afacere. Numai că nu se pricep. La nimic. Nici la politică, nici la afaceri. Știți la ce se pricep ăștia?

    Eu, văzând înverșunarea vecinului mai în vârstă, fac pasul în spate, vecinul mai tânăr, neexperimentat, încearcă marea cu degetul: Păi, tot se pricep ei la ceva, că altfel nu ajungeau acolo unde sunt.

    Da, continuă vecinul mai în vârstă, de parcă ar fi primit de la Marcello pasa de gol: Să fure!

    Să fure, Domnule, la asta se pricep ca nimeni altcineva. Până la urmă vor scăpa și acum cu fața curată. Joi se răcește vremea, asta-i bine pentru ei, pericolul de infecții și epidemii scade, iar până săptămâna viitoare o scot ei la capăt cumva.

    Ce pericol de epidemii? întreabă fără să sesizeze jocul la ofsaid vecinul mai tânăr.

    Cel în vârstă, cel care a văzut până și zăpada devărsată în Mureș de pe străzile orașului, nici nu-l mai bagă în seamă.

    Se uită la mine, ca la unul în care și-a pus ultima speranță: Niște gunoaie, asta sunt, vă rog să mă credeți. Nu sunt cu nimic mai buni ca ăia de pe vremea lui Ceaușescu. Despre ăia măcar știai că habar n-au, dar sunt tari în carnetul de membru. Ăștia se mai dau și măreți, de parcă ar fi cei mai deștepți. Dar nu sunt. Au norocul că nici noi. Dacă am fi, știți ce ar trebui să facem noi acuma?

    Vecinul mai tânăr nu se mai riscă de aceasta dată, eu mă uit plin de încredere la vecinul mai în vârstă: Da, a înțeles el că e singur pe teren și cu poarta goală: Să ne luăm pubelele astea vechi și pline de gunoi și să ne ducem cu ele în centru, acolo în față la primărie.

    Să le împingem sub geamul lor. Și să le lăsăm acolo.

    Se vor simți bine cu cei de seama lor… Pubelele.

    (În paranteză: fotografiile reprezintă câteva instantanee surprinse de autor ieri prin oraș și pe strada unde locuiește. Ultima este de azi dimineață. Videoul e deja celebru. Desigur, vecinii lipsesc, în fond au și ei dreptul la propria lor imagine. Și încă ceva: aseară a jucat Bayern cu Real, asta explică anumite figuri…de stil.)

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    3 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.